CÂND NU REUȘEȘTI S-O SCOȚI LA CAPĂT
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/09/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.” (Psalmul 34:10)

     Ți-ai pierdut locul de muncă? Se întrevede posibilitatea de a-ți pierde casa sau de a ajunge „la fundul sacului”? Te găsești în cea mai dificilă situație în care ai fost vreodată? Apostolul Pavel „a pierdut toate” (Filipeni 3:8), dar el nu a rămas blocat. El a continuat și a spus: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre” (Filipeni 4:19). Și Dumnezeu poate face lucrul acesta și pentru tine – cu sau fără un salariu sau alte surse de venit. Psalmistul a spus: „Cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.” Unul dintre lucrurile de care trebuie să te ferești este acel scenariu sumbru de care îți pomenește Satan. Dacă îi dai voie, el îți va împuia mintea și sufletul cu imagini înfățișându-te „într-o cutie de carton, sub un pod”. Bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna și declară: „Doamne, Tu ai spus că dacă Te caut și dacă sunt ascultător, mă voi bucura de cele mai bune lucruri pe care le oferi Tu (vezi Isaia 1:19). Tu ai promis că mă vei înconjura cu bunătate (vezi Psalmul 5:12). Cuvântul Tău spune că poți face mai mult decât orice lucru pe care l-aș putea cere sau la care m-aș putea gândi, potrivit cu puterea Ta care lucrează în mine (vezi Efeseni 3:20). Chiar dacă nimic nu pare să-mi meargă bine acum, dă-mi credința de-a mă încrede în Tine pentru lucruri bune și zile mai bune. Cuvântul Tău îmi spune să nu mă îngrijorez de nimic, ci în toate lucrurile, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri, să aduc cererile mele la cunoștința Ta și pacea Ta, care întrece priceperea omenească, îmi va păzi inima și mintea (vezi Filipeni 4:6-7). Doamne, te rog să Îți onorezi astăzi, Cuvântul – în Numele Domnului Isus! Amin!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 436
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni