„Dacă ne mărturisim păcatele…” (1 Ioan 1:9)

     În ciuda bunelor noastre intenții și a eforturilor noastre, toți păcătuim față de legile lui Dumnezeu (vezi Romani 3:23). Așadar, ce-i de făcut? (1 Ioan 1:8-9): „Dacă zicem că n-avem păcat (refuzând să recunoaștem că suntem păcătoși), ne înşelăm singuri, şi adevărul (pe care îl prezintă Evanghelia) nu este în noi (nu locuiește în inimile noastre). Dacă ne mărturisim păcatele (de bună voie), El este credincios şi drept (loial față de propria Sa natură și față de promisiunile Sale), ca să ne ierte păcatele (va înlătura nelegiuirea) şi să ne cureţe (mereu) de orice nelegiuire (tot ce nu este în conformitate cu voia Sa; în scop, gândire și faptă)” Când vorbim despre iertarea lui Dumnezeu, e mai bine să cunoști decât să simți. Iată cum funcționează iertarea lui Dumnezeu: conștiința păcatului duce la convingerea de păcat, și convingerea de păcat duce la mărturisirea păcatului, iar mărturisirea păcatului duce la curățarea de păcat, iar curățarea de păcat duce la încrederea în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Tu spui: „Nu mă simt vrednic de iertarea lui Dumnezeu!” Niciodată nu vei fi vrednic de ea! Iertarea lui Dumnezeu nu se bazează pe vrednicia ta, ci pe cea a lui Hristos! În plus, Dumnezeu nu este ca părinții tăi; El nu insistă cu „să-ți fie rușine, și să fii nefericit până-ți vei învăța lecția”, înainte de a te ierta. Asta ar însemna să ai un rol în câștigarea iertării Sale. Iertarea se primește prin har și numai prin har (vezi Efeseni 2:8-9). „Har” înseamnă „dar nemeritat.” Așadar, când (pentru că) Dumnezeu te iartă, onorează-L – iertându-te pe tine însuți și mergând mai departe!