NU-ȚI COMPROMITE CARACTERUL ȘI CONVINGERILE!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 27/12/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cumpără adevărul, şi nu-l vinde…” (Proverbele 23:23)

     La începutul anilor ’70 din secolul trecut, guvernul irakian a arestat un grup de studenți americani acuzându-i pe nedrept, de spionaj. Pentru a obține de la ei recunoașterea vinovăției, i-au torturat. Li s-a spus că dacă vor recunoaște că sunt spioni, vor fi eliberați. Cu alte cuvinte: „N-ar nimeni nevoie de adevărul tău! Recunoaște minciuna mea!” Pe măsură ce presiunile și durerea se intensificau, unul câte unul au recunoscut crime pe care nu le comiseseră niciodată – cu excepția unui student. Dar au intensificat tortura, și singurătatea izolării ajunsese de nesuportat, așa că și el ajunsese în pragul renunțării. Dar, tot nu a făcut-o! În cele din urmă, au anunțat că au finalizat cazul său, și că ori recunoaște, ori va muri. I-au adus o declarație, i-au pus pistolul la tâmplă, l-au armat și au dat drumul la cronometru. Din celula sa, auzise asemenea execuții și știa de ce sunt în stare cei ce-l țineau captiv. „Scrie-ți numele” i s-a spus „și vei trăi,” dar el a refuzat. Și-a închis ochii, s-a încordat tot, și s-a pregătit să moară. Au apăsat pe trăgaci… dar nu a fost decât un declic – pistolul nu era încărcat! Studentul a fost în cele din urmă eliberat… și a aflat mai târziu că toți ceilalți studenți, care recunoscuseră ce nu comiseseră, fuseseră spânzurați în piața publică. El era singurul supraviețuitor! În acea zi, el a învățat o lecție memorabilă și valoroasă despre confruntarea cu vremurile grele, și anume: Compromisul reprezintă un risc mult mai mare decât curajul. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi conține trei sfaturi. 1) Nu e niciodată bine să faci răul. 2) Nu e niciodată greșit să faci binele. 3) Întotdeauna e bine să faci binele!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 356
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni