CITEȘTE PRINTRE RÂNDURI!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 22/01/2021
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

     Dacă ești preocupat să intri într-o relație cu cineva, deschide-ți bine ochii și citește și „printre rânduri”. În lucrările despre întâlniri și despre managementul interacțiunii cu un potențial partener se găsesc destule avertismente, unele subtile, altele directe și limpezi – despre cum să observi și să interpretezi gesturile și atitudinile celui cu care te întâlnești. Stegulețele roșii au fost mereu acolo, chiar dacă la început vor fi avut o nuanță mai spre roz. Ai observat însă cât de rapid se înfurie. Ți-ai dat seama că întârzie întotdeauna la întâlniri. În mod invariabil, îl apuca panica și verifica fiecare rând de pe chitanța de la restaurant. Nu rata nicio ocazie să-i facă ochi dulci chelnerului, sau oricui se uita în direcția ei… Ai văzut, dar nu ți-ai ascultat șoapta lăuntrică. Poeta Maya Angelou a spus: „Când cineva îți arată cum este, crede din prima!” Când comanzi ceva, citește textul scris cu litere mărunte, pentru a te asigura că îți permiți toate costurile. Poate acel text, scris mărunt, a devenit evident când ai văzut cum interacționează cu familia sa – sau cum nu o făcea! Poate ți-ai dat seama din felul în care își oprea privirea la orice femeie care trecea pe stradă. Sau din conversațiile telefonice pe care le întrerupea când erai în preajma ei. Probabil că ai văzut, dar nu ai dat importanță. Ai trecut cu vederea accesele de furie, gelozia, zgârcenia, posesivitatea sau înclinația spre minciună, într-un cuvânt: lipsa de integritate… dar te-ai gândit că-l vei putea schimba, sau că se va schimba ea de dragul tău. Acum, regreți neatenția sau naivitatea! Există un motiv pentru care Biblia ne pune această întrebare: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” Da, Dumnezeul care dăruiește „o cunună împărătească în loc de cenuşă” poate schimba inima partenerului sau a partenerei tale (vezi Isaia 61:3). Dar dacă nu ești căsătorit/ă încă și ai un prieten sau o prietenă, și te gândești la căsătorie – roagă-te pentru asta! Deschide-ți bine ochii și citește „printre rânduri”!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 357
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni