NEÎNFRICAT
Autor: Rodica Pele  |  Album: Margaritare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de rodicapele in 12/02/2021
    12345678910 0/10 X

  

Pregătindu-mă pentru Tabăra Copiilor care a avut ca și temă cum să fii, , NEÎNFRICAT, , am realizat cât de actuală este, , FRICA, , în viață oamenilor. Nu este om sau copil să nu se fi confruntat cu, , frica, , măcar de câteva ori în viață.

 Această temă pentru Tabăra Copiilor a fost aleasă pornind de la frica unui învățător care a impartasit-o cu noi invatatorii cand era la întălnirea învățătorilo pentru pregătirea acestei tabere. Îmi amintesc  de aceea întâlnire cu învățători, după ce toți învățătorii și-au spus părerea ce ar fi bine să alegem ca și Temă a Taberei  pentru anul acesta, tot  nu ne puteam  hotărâ să rămânem la nici o Temă dintre cele propuse.

 Acel  învățător a zis, , de la început am tot vrut să spun dacă am avea Tema, , Neînfricat, , ( cum să tratezi frica ) dar mi-a fost frică de ce o să gândiți, și a continuat, , aceasta e problema mea de multe ori mi-e frică să-mi spun punctul de vedere, părerea cu privre la unele lucruri. Și din multele sugestii pentru Tema Taberei am ajuns toți învățători la concluzia că, , FRICA, , este o problemă cu care ne confruntăm toți, nu numai copii dar și adulți. Poate zici eu nu sunt, , fricos, , nu mi-a fost frică de nimic niciodată. Când auzi cuvântul FRICĂ te gândești imediat eu nu mă sperii de orice... dar dacă stai și te gândești mai adânc descoperi ca și mine că avem o mulțime de frici în viața noastră și nu am realizat că sunt acolo. Eu m-am analizat și m-am dus cu gândul în trecutul meu până la copilăria mea și am văzut o mulțime de frici la care nu m-am gândit niciodată. Unele frici din copilărie au devenit reale  pentru că nu am știut cum să lupt împtriva lor, la acel moment nimeni nu m-a  ajutat în privința aceasta.

De multe ori avem frici care niciodată nu se întâmplă și trăim cu ele poate ani de zile și abia tărziu realizăm că nu trebuia să avem frică de o anumită situație până nici nu s-a întămplat.

  Înainte de Tabără am dat copiilor câte o foaie de hartie să scrie fiecare ce frici are în viața lor ca să știm cum să abordăm aceste frici ale lor în Tabără. Am fost uimită de ce frici au in viața lor o clasă de 40 de copii între vârsta de 9 și 11 ani. Nu am putut să cred că așa multe frici au în viața lor niște copii care totuși au o viață bună comparativ cu a altor copii. Dacă aș întreba 40 de adulți ce frici au în viața lor probabli aș fi la fel de uimită cu ce frici se confruntă fiecare.

 Frica este de la diavol și vrea să o pună în viața copiilor și adulților el dorește să adunăm tot felul de frici în viața noastră  care să ne distrugă, ajungând la depresie și alte lucruri mai grave. Multe probleme ale adulților pot fi generate din fricile copilăriei din felul cum au fost tratați în familie, școală, societate.

  2 Timotei 1:7, , Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de FRICĂ ci de PUTERE... . Dumnezeu vrea să fim oameni plini de PUTERE cu alte cuvinte NEÂNFRICAȚI, de ce să ne lasăm înfricați de satan când Dumnezeu este de partea noastră.

 

 Este important părinți și învățători la copii să-i  ajutăm de mici să fie neînfricați, încrezători în Domnul să se bazeze pe El  atunci vor putea fi biruitori asupra frici. David spune în Psalmul 56:3-4, , Ori de câte ori mă tem, EU MĂ ÎNCRED  în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic, , Dacă încrederea noastră este în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, frica nu va mai putea intra în viața noastră. Dacă de fiecare dată când vine o frică în viața noastră o biruim cu Cuvântul Lui Dumnezeu ea nu va rămâne acolo ci va pleca de la noi. Trebuie să ne facem și noi partea noastră să adunăm în inimă Cuvântul Lui să ne înarmăm cu toată armura necesară   Efeseni 6:13-17: „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”

 

Dumnezeul nostru este așa Minunat și ne cunoaște cât suntem de slabi și înainte să se fi făcut calendarul, El a inspirat pe cei ce au scris Biblia să scrie în ea încurajarea, , NU TE TEME, , de 365 de ori. Știa cât de mare nevoie avem de aceste cuvinte ca să putem birui frica care ne dă târcoale în fiecare zi. Pentru fiecare zi dintr-un an avem cel puțin 3 cuvinte pe care să ni le aducem aminte, , NU TE TEME, , .

        Ce frumos este să te trezești dimineața și să spui, , NU MĂ TEM DE NIMIC  Dumnezeule ești cu mine mi-ai promis în Cuvântul tău.

 

Întotedeauna când ne bază pe Dumnezeu și rostim Cuvântulu Lui suntem BIRUITORI așa cum și Isus  a bruit pe satan cu Cuvântul. Isus spunea, , este scris, , când crezi Cuvântul și-l rostești asta înseamnă  că-i dai dreptul Lui Dumnezeu să lucreze pentru tine, satan pleacă pentru că el știe că este limitat în putere.

La terminarea taberei am primit un dar de suflet de la o învățătoare, pe o inimă din lemn inscripționat versetul din Isaia 41:13, , Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic NU TE TEME DE NIMIC, ,

 

Azi Dumnezeu îți zice, , NU TE TEME DE NIMIC, ,



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 518
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni