„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată.” (2 Corinteni 7:10)

     Există o diferență între mărturisirea păcatului și căința pentru păcat. În Scriptură, cuvântul „pocăință” înseamnă „schimbarea minții”, dar și a faptelor. Prin mărturisirea păcatului recunoști ceea ce ai săvârșit; prin pocăință te întorci de la el. Iar vestea bună este că iertarea lui Dumnezeu nu are margini. În clipa în care o ceri, o primești. Cu toate acestea, Dumnezeu nu dorește să mai repeți tiparele păcătoase din nou și din nou. Aici intervine „întristarea după voia lui Dumnezeu”… Despre ea, apostolul Pavel scrie: „tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi!” (2 Corinteni 7:11). Scopul întristării după voia lui Dumnezeu este să te facă să te strădui mai mult atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului. Când lași păcatul să intre în viața ta, violezi esența neprihănirii tale. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). În momentul în care Dumnezeu te-a mântuit, El te-a făcut efectiv „neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.” Tu ai un duh nou care locuiește într-un trup vechi, ne-înnoit… iar când îi permiți păcatului să intre în viața ta, el va murdări exact esența ființei tale! Lucrul acesta va produce în tine o întristare după voia lui Dumnezeu, care duce la pocăință și la întoarcerea de la păcat. Nu te mulțumi să spui: „E un obicei de care nu pot scăpa, dar e în regulă, pentru că Dumnezeu mă va ierta!” Da, te va ierta, dar El nu dorește să intri într-un ciclu al păcatului, pocăinței, iertării și apoi al repetării păcatului. El dorește să fii puternic și eficient în slujirea Lui, de aceea El te cheamă la o trăire creștină profundă. Așadar, străduie-te să duci o viață de „neprihănit în Hristos”!