Pe malul Siloamului
Autor: Raul Sala  |  Album: Lipind cioburile  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de RaulSala in 22/05/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

Ioan 9, „Vindecarea unui orb din naștere

Isus ieșea din templu, iar în calea Lui întâlnește un orb… dar nu orice fel de orb, ci un orb din naștere. Despre boala aceasta, știința medicală actuală afirmă că vindecarea ei este imposibilă. Omul născut orb nu are șanse de vindecare. Totuși, Hristos îi unge ochii cu tină și îi spune orbului să meargă să se spele în Scăldătoarea Siloamului pentru a se spăla. Acesta s-a dus, s-a spălat, iar după aceea Biblia spune că „a văzut bine”. Acum în mintea noastră s-a născut întrebarea următoare: Să fi avut apa și tina ceva mistic în compoziție?  Nu!

 Orbul a fost vindecat pentru că Iisus Hristos a fost acolo. Singurul, care ceea ce promite, poate să și îndeplinească.

Astăzi, intrând în salonul de operație, există posibilitatea ca operația ta să fie o reușită sau un eșec. Oamenii își jură iubire și credincioșie până la mormânt. De prea multe ori, însă, jurământul este rupt după primele facturi…
Istoria spune că Mahomed, după moartea sa, a fost lăsat trei zile de către adepții lui, fără să fie pus în mormânt, pe fondul că le promisese că îi va conduce în „războiul sfânt”. Credeau că va învia… Hristos a fost pus într-un mormânt, iar a treia zi, El l-a lăsat gol.  După cum a spus că va face, a și făcut.

Tot ce ți-a promis, El are putere să ducă la îndeplinire. Poate că nu îți amintești acum de făgăduințele Sale, dar te voi ajuta eu cu câteva… A promis că este și va fi mereu lângă tine, chiar dacă te întrebi: „Și după ce am păcătuit? …”. Da! El este acolo, lânga tine, cu palma Sa perforată de cuiul de la Golgota. Este acolo cu Sângele Său Sfânt, ce îți poate aduce iertarea, să îți pună pe buze o cântare pentru Împăratul Slavei.

Acum, să revenim la pasajul incipient. Dacă acest bolnav nu ar fi mers în locul indicat de Hristos, ar mai fi fost vindecat? Nu. Pentru ca Domnul să lucreze, El cere ascultare.

Iisus nu l-a întrebat nimic pe orb, nu l-a întrebat dacă crede, ci i-a spus ce are de făcut. Atunci când crezi, faci. Atât de simplu.

Tu nu te poți schimba singur, nu medicii te pot vindeca, nu însăși natura te hrănește, ci, în toate acestea, este Mâna lui Dumnezeu…

Cere-I lui Dumnezeu putere să asculți și atunci când nu înțelegi căile Lui, atunci când, parcă, cerul este de plumb, când toți te părăsesc.

Îți dorești ca în viața ta să vezi lucrările Lui mari și sfinte?

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 781
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni