„Dragostea nu va pieri niciodată….” (1 Corinteni 13:8)

     Versurile unui șlagăr foarte popular spun: „Te iubesc pentru o sută de mii de motive, dar cel mai mult te iubesc pentru că ești tu!” Cântecul acesta conține un mare adevăr, mai ales când vorbim despre copii. Psihologul creștin Dr. James Dobson scria: „Când se întrevede nașterea unui prim copil, părinții se roagă ca acesta să fie normal – adică să fie obișnuit. Dar după momentul nașterii, „obișnuit” nu mai este suficient de bun pentru ei. Copilul lor trebuie să exceleze. Trebuie să aibă succes. Trebuie să fie primul copil dintre cei de vârsta lui care va merge în picioare, care vorbește sau care merge pe bicicletă. Trebuie să aibă note maxime și să-și uimească profesorii cu istețimea și înțelepciunea sa. Trebuie să fie cel mai bun jucător din echipa școlii, să fie șef de clasă și mai târziu președintele elevilor. Sora lui trebuie să fie majoretă, solistă sau cea mai sclipitoare fată din școală. În anii de formare, unii părinți le transmit copiilor același mesaj zi de zi: „Contăm pe tine și sperăm să realizezi ceva fantastic. Nu ne dezamăgi!” Din nefericire, copiii excepționali tocmai asta sunt: niște excepții! Rareori se întâmplă ca un copil de cinci ani să memoreze Biblia, să joace șah legat la ochi sau să compună simfonii. Marea majoritate a copiilor noștri nu sunt străluciți. Sunt pur și simplu copii obișnuiți, cu o nevoie nemăsurată de a fi iubiți și acceptați așa cum sunt. Majoritatea părinților au copii mediocri. Când te aștepți la mai mult, creezi cadrul propice pentru mari dezamăgiri ca părinte, și-n plus: pui o presiune nerealistă pe generația tânără.” Dați-mi voie să vă reamintesc versurile cântecului: „Cel mai mult te iubesc pentru că ești tu.” Dacă pui la inimă acest mesaj, într-o zi, copiii tăi se vor trezi și te vor numi „fericit/ă” (vezi Proverbele 31:28). Așadar, iubește-i așa cum sunt!