Dacă te afli în împrejurări dureroase
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 16/06/2021
    12345678910 0/10 X

În ultimele sale cuvinte, patriarhul Iacov a zis următoarele despre fiul său Iosif: "Iosif este vlăstarul unui pom roditor, Vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi și l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare și mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov…" (Geneza 49:22-24)

 

Aici Iosif este comparat cu un pom tânăr (vlăstarul unui pom roditor). Iosif a avut mulți vrăjmași, care sunt numiți "arcași" (frații săi, care îl urau, în casa tatălui său; soția lui Potifar, care l-a ispitit sexual, iar apoi l-a învinuit pe nedrept, că a încercat s-o violeze; probabil vrăjmași în palatul lui Faraon, care l-au invidiat, pentru că a crescut rapid în carieră). Săgețile lor i-au pricinuit lui Iosif durere și tristețe (groapa, în care a fost aruncat de frații săi, ca să moară acolo; a fost vândut ca rob, și a fost rob; a ajuns în temniță pe nedrept etc.). Se pare că Dumnezeu S-a depărtat de Iosif. Dar indiferent de toate aceste vrăjmașii, conflicte și nenorociri,"arcul lui a rămas tare", n-a căzut de la credință, s-a ținut pe picioare și a ieșit biruitor. El primea putere din "mâinile Dumnezeului atotputernic a lui Iacov". Dumnezeu l-a făcut roditor în țara, în care a suferit mult!

 

Probabil cineva e ostil față de tine,"săgețile" cuiva îți provoacă durere și întristare, și locuiești "în țara durerii". De unde să obții putere, ca și "ramurile" tale să se ridice deasupra "zidului" și să aducă "roadă"? Ca să nu cazi în ispite și să poți trece corect prin toate necazurile, și tu trebuie să iai putere din "izvor" din "mâinile atotputernice a Dumnezeului lui Iacov"! Harul Lui este atotsuficient pentru noi, și puterea Lui se face desăvârșită, se manifestă în slăbiciunile noastre!

 

"Mâinile Puternicului Dumnezeu a lui Iacov" să te sprijine și să te întărească în necazurile vieții tale! Mâinile tale să devină puternice iar arcul tău să devină tare! Stăpânul Dumnezeu să fie cu tine, cum a fost cu Iosif, și să te facă roditor(-oare)!

 

"Şi să ştie că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!" (m-am inspirat din - Psalmii 109:27). În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

 

"Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta! Şi să ştie că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!" (Psalmii 109:26-27)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 426
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni