„…m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni…” (Apocalipsa 7:9)

     Când vrei să te muți în „casa visurilor” tale, o altă întrebare importantă e: Ce fel de oameni locuiesc în zonă? Apostolul Ioan scrie despre cetățenii cerului în Apocalipsa 7:9-10. „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” Max Lucado povestește într-una dintre cărțile sale despre prietena sa Joy, care era învățătoare de Școală duminicală și avea în grupa ei o fetiță de nouă ani, foarte timidă, pe care o chema Barbara… care era o fetiță fără privilegii, dintr-o zonă săracă a orașului. Lucado scrie: „Barbara avea o viață de familie foarte dificilă și asta o făcea să fie o fetiță fricoasă și nesigură. În săptămânile când prietena mea a fost învățătoare la grupa ei, Barbara nu a scos vreun cuvânt. Niciodată. Când ceilalți copii vorbeau, ea stătea pe scaun. Când ceilalți cântau, ea tăcea. Când ceilalți râdeau, ea stătea liniștită. Era mereu prezentă. Asculta întotdeauna. Dar tăcea întotdeauna! Până în ziua în care Joy le-a prezentat o lecție despre cer. Joy le-a vorbit despre faptul că Îl vom vedea pe Dumnezeu. Le-a spus copiilor despre ochi fără lacrimi și despre viață fără moarte. Barbara era fascinată. Nu o slăbea pe Joy din ochi. Asculta însetată. Apoi a ridicat mâna: „Doamnă?” Joy a rămas înmărmurită. Până atunci Barbara pusese nicio întrebare. „Da, Barbara.” Și fetița aceea de nouă ani a întrebat: „Este cerul și pentru fetițe ca mine?” Răspunsul este: DA! Cerul a fost creat și pentru Barbara – dar și pentru tine!