BINECUVÂNTAREA PROMISĂ DE DUMNEZEU
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 28/06/2021
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus…” (Deuteronomul 15:6)

     Uneori viața te descurajează atât de tare, încât renunți să mai speri și să crezi că ți se mai poate întâmpla ceva bun vreodată. Dacă te afli într-un astfel de impas astăzi, citește aceste cuvinte: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, dar nu toți îl experimentează. De ce? Din două motive: 1) Nu înțelegem că avem drepturi și privilegii. Noi credem că Dumnezeu ne poate mântui și că ne va duce în rai când murim, dar nu credem că poate face ceva cu privire la trecutul, prezentul sau viitorul nostru. 2) Trăim mult sub nivelul intenționat de El, deoarece ne vedem în lumina greșită. Noi credem că EL poate binecuvânta pe oricine, dar nu și pe noi… pentru că nu suntem vrednici. Dar Dumnezeu ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, așa că suntem demni în ochii Săi, și El are planuri să „ne binecuvânteze, cum ne-a spus.” În vremurile Bibliei, când un rege nou prelua domnia, el se asigura că fostul rege și familia acestuia erau eliminați; în felul acesta, nimeni nu se mai putea ridica împotriva lui. Așadar, când David i-a luat locul regelui Saul, Mefiboșet, nepotul lui Saul, a fugit în pustie de frică. Însă David era un rege diferit. În loc să caute să șteargă de pe fața pământului familia predecesorului său, el a întrebat: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Samuel 9:1). „De ce ar vrea Dumnezeu să mă binecuvânteze pe mine?” întrebi tu. Răspunsul este simplu și clar: datorită lui Hristos!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 436
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni