"Voi preface toţi munţii Mei în drumuri și drumurile Mele vor fi bine croite.” (Isaia 49:11)

Munții din viața noastră oricât am crede că-s ai noștri, nu sunt. Pentru că noi suntem din El și ce avem e al Lui. Când te-a primit în brațele Sale te-a acceptat cu tot ceea ce ai și ceea ce vei avea... deci și munții descurajării, munții singurătății, munții deznădejdii, munții fricii, munții neliniştii sunt tot ai Lui... El i-a ridicat din nimic și tot El îi poate preface într-o clipă în nimic... dar pentru că înțelepciunea Lui și bunătatea față de noi sunt atât de mari, alege să facă din acei munți drumuri largi pe care să alergăm cu bucurie pe chip...

Și, gândește-te că e un privilegiu să ai relief bogat în viață; alții au aceiași munți că și tine dar n-au ceea ce ai tu; n-au credința pe care El a lăsat-o în tine... și știi ce fac? Încep să îi escaladeze și apoi cad și nu își mai găsesc putere să se ridice... rămân doborâti... tu nu face asta... nu escalada munții, dă-i Lui și El îi va preface în drumuri pe care vei păși cu încredere că te vor duce la liman...

Și poate că după ce a croit drumul te simți părăsit... singur, mergând pe el și parcă nu vezi nici doi metri în față, dar să mai vezi capătul... dar a promis că nu ne lasă singuri... singurătatea e un lucru pe care-l alegem noi... dar ce bine că El a ales pentru noi... așa că nu uita ce a promis: "Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar și în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi că o grădină bine udată, că un izvor ale cărui ape nu seacă" (Isaia 58:11).