DUMNEZEU DOREȘTE SĂ REUȘEȘTI (3)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 12/07/2021
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.” (Psalmul 8:6)

     Cum poți ști că Dumnezeu dorește să reușești în viață? Iată trei motive: 1) Pentru că El te-a creat. În cartea Geneza, El a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră.” (Geneza 1:26). Cuvintele „chip” și „asemănare” sunt foarte importante. Gândește-te la următorul lucru: le spui unor copii că seamănă cu mama sau cu tata… „Ești leit ea/el!” – spui tu. La fel, tu ești creația supremă a lui Dumnezeu și El a turnat în tine mintea Sa, puterea Sa, înțelepciunea Sa, și tot ce ai nevoie pentru a avea izbândă. Odată ce înțelegi acest adevăr și începi să-l pui în practică în viața ta, perspectiva ta se va schimba. Vei începe să gândești și să trăiești în asemănare cu Tatăl tău ceresc. 2) Pentru că ai valoare. Actrița și cântăreața Ethel Waters, frecvent invitată să să cânte la cruciadele de evanghelizare ale lui Billy Graham, spunea: „Eu sunt cineva, pentru că Dumnezeul meu nu face gunoaie!” Omul este cununa creației lui Dumnezeu și se bucură de atenția și afecțiunea Lui. Psalmistul a scris: „cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.” (Psalmul 139:17-18). 3) Pentru că tot ce a creat Dumnezeu îți este destinat ție. „Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28). Dumnezeu ți-a dat autoritatea, abilitatea și puterea, pentru a izbândi în tot ceea ce te-a chemat El să faci. Așa că, în loc să te văicărești, mai bine apucă-te de lucru, și gândește-te la biruință și împlinire!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 290
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni