„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi…” (Matei 7:2)

     Dacă ești o persoană cu spirit de judecată, ține minte acest principiu atemporal: ce oferi, aceea primești. Domnul Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7:1-2). Aceasta este legea reciprocității, care garantează că vei primi înapoi ceea ce dăruiești. Nu este o amenințare, este o lege neschimbătoare, la fel ca legea gravitației. S-ar putea să spui: „Eu sunt o persoană onestă și am curajul de a spune lucrurilor pe nume. În plus, păcatul acelei persoane trebuie scos la lumină!” Dar aici nu este vorba de onestitatea ta sau despre păcatul lor, ci despre faptul că Scriptura ne interzice să judecăm! S-ar putea ca tu să ai dreptate, iar ei să greșească, dar faptul de a judeca (în sensul de a condamna) te pune sub judecata Cuvântului lui Dumnezeu, și va trebui să dai socoteală! Dacă cealaltă persoană s-a pocăit deja, și-a mărturisit păcatul și a primit iertarea lui Dumnezeu?! Gândește-te la asta: cea mai urâtă formă de judecată este atunci când judeci un păcat… pe care Dumnezeu l-a iertat și l-a uitat deja! (vezi Isaia 43:25) Când îi judecăm pe alții, căutăm în locul nepotrivit. Noi încercăm să evităm ceea ce nu vrem să vedem la noi – propriile noastre metehne. Domnul Isus spune: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3). Oricare-ar fi paiul lor, e problema lui Dumnezeu, nu a ta. „Bârna” ta este problema ta! Domnul Isus spune de asemenea: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7). În loc să-i judeci pe ceilalți, mai bine ai începe să investești în propriul tău „cont al milei”; vei avea nevoie de el în curând. Așadar, lasă judecata în seama lui Dumnezeu!