„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)

     În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred: 1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor! 2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege. 3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie. Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!