„O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea…” (Plângerile lui Ieremia 1:12)

     Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, într-o stație de metrou din Washington D.C., un tânăr violonist a interpretat câteva compoziții clasice în timp ce oamenii treceau grăbiți pe lângă el. După câteva minute, un bărbat de vârsta a doua s-a oprit pentru a-și trage sufletul, apoi a plecat în grabă. La treizeci de secunde, după el, tânărul a primit primul dolar; o femeie i l-a aruncat în cutie fără să se oprească. După șase minute s-a oprit un băiețel, dar mama sa l-a tras în grabă. Alți copii au făcut la fel, dar toți părinții, fără excepție, i-au tras grăbiți. Tânărul muzician a cântat timp de patruzeci și cinci de minute. În acest timp, s-au oprit șapte persoane și au ascultat puțin și alte douăzeci au dat bani în timp ce treceau. A strâns 32 $, și când s-a oprit din cântat, nimeni nu a observat și nimeni nu a aplaudat. Remarcabil în această relatare este faptul că violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, care – în cadrul unui experiment social efectuat de ziarul Washington Post – a interpretat incognito una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, pe o vioară ce valora 3,5 milioane de dolari! Cu două zile înainte, dăduse un concert cu casa închisă, la un teatru din Boston, unde biletele costaseră în medie 100$, și a interpretat aceeași compoziție pe care a cântat-o în acea dimineață, în stația de metrou – unde numai o persoană l-a recunoscut, în cele din urmă… Întrebarea care se ridică este: Dacă nu ai timp să te oprești și să asculți pe unul dintre cei mai buni muzicieni, interpretând cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată, pe unul din cele mai frumoase instrumente fabricate vreodată, ce altceva mai ratezi oare în timp ce te grăbești prin viață? Merită să te gândești la asta, nu-i așa?!