Dragostea desăvârșită
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 03/10/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

                    Dragostea desăvârșită

   1 Ioan 4:17-18.”Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste.”

   S-ar părea de ne crezut expresia ”cum este EL, așa suntem și noi în lumea aceasta”. Este vorba despre Dumnezeu și noi, la timpul prezent. Religia nu a vorbit prea mult despre această binecuvântare, de a fi și noi ca El în lumea asta. Întotdeauna a păstrat între Dumnezeu și om o distanță, de parcă ar fi fost mai smeriți, mai sinceri, mai cu respect pentru Dumnezeu, decât așa cum scrie Cuvântul,”cum este El așa suntem și noi în lume”. Motivul a fost și este că deși au primit mântuirea prin credință, au încercat să trăiască prin puterea lor, înțelegând din umblarea de zi cu zi, că sunt doar niște păcătoși iertați care trebuie să-și câștige finalul mântuirii lor prin fapte, dacă vor reuși. Atunci cum să mai predice,”cum este El așa suntem și noi în lume”? Mai bine pentru religie aceste versete au rămas acoperite, cu vălul de pe ochii ei și binecuvântarea venită din înțelepciunea și cunoștința Domnului din aceste versete, nu au fost descoperite. Așa că fiii de Dumnezeu au fost privați de ceea mai mare binecuvântare din viață ”dragostea desăvârșită”, care este un Duh înalt al lui Dumnezeu dat Bisericii, pentru a trăi biruința și viața din belșug. Astfel frica care și ea este un duh al celui rău lucrează cu putere și paralizează pe mulți din Trupul lui Hristos cu minciunile ei, cu lucruri care multe nu se împlinesc niciodată, dar care distrug liniștea, somnul și pacea, pentru că nu am înțeles că,”cum este El așa suntem și noi în lumea asta și dragostea desăvârșită, doar ea ”izgonește frica” și aduce pacea și liniștea. Și acum cum este EL? Să luăm sănătatea dintre multe alte arii ale vieții noastre. Dumnezeu Domnul Isus acum cum este? El este la dreapta Tatălui în cer și Trupul Lui este pe pământ, adică noi Biserica Lui, El fiind Capul nostru. Cum este El? este sănătos, ori bolnav? Vei zice, este sănătos. Atunci Trupul Lui cum este pe pământ? Este plin de boli? Se poate? Să ne gândim... . Acum să așezăm un adevăr din care să înțelegem, că cum ”este El, așa suntem și noi. .”  Versetul 16.”Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.” Acum dragilor, cine-i la această dimensiune de nu fiii Săi, Biserica? Noi am cunoscut și am crezut dragostea Lui pentru noi și mai departe nu putem crede? Dacă rămânem în dragoste, rămânem în Dumnezeu și El în noi. Și cum este El așa suntem și noi în lumea asta. Astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi. Cum astfel? Astfel crezând că suntem în Dumnezeu și El în noi, dragostea se desăvârșește în noi și în ziua judecăți, ziua rea, când credința noastră va fi încercată, mintea noastră trează să judece corect; unde suntem, cine suntem și ce avem în Hristos și echipați cu armura Duhului și având deplina încredere în Hristos să rămânem în picioare după ce vom birui totul. În acest fel dragostea este desăvârșită în noi și frica s-a dus la stăpânul ei, fiindcă în dragoste nu este frică.

   2 Timotei 1:7.”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și chibzuință.”

   Mulțumim Tată pentru Duhul Tău, Duh de putere, dragoste și chibzuință care ne ajută în orice situație grea am fi. Suntem ridicați, îmbărbătați și îndrumați și frica o respingem cu încredere, că știm cine suntem în Hristos. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 686
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni