„Să iubeşti… ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

     Când Dumnezeu te mântuie, El te așază „în Hristos”. Din acel moment, El te consideră neprihănit. Nu datorită neprihănirii proprii… ci prin aceea „care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9) Poate, cât ai fost copil, părinții îți vor fi dat impresia că dacă vei fi suficient de cuminte, ei te vor iubi și accepta… Prin urmare, crezi că și în relația cu Dumnezeu este valabil același lucru. Dar nu e așa! În realitate, nu ai putea niciodată să fii suficient de bun, ca să câștigi dragostea lui Dumnezeu! De aceea, El te îmbracă în neprihănirea lui Hristos și îți spune: „Te iubesc necondiționat în ciuda păcatelor tale!” Aceasta este adevărata bază a iubirii de sine! Gândește-te: dacă Dumnezeu te iubește, atunci ești vrednic să fii iubit, nu-i așa? Asta înseamnă că te poți iubi pe tine însuți! Și de fapt așa și trebuie, întrucât le poți oferi dragoste și altora, din izvorul propriei tale stime de sine. Dacă te lupți cu sentimentul nesiguranței, al vinovăției, al îndoielii, al dezgustului față de sine, până la urmă acestea se vor manifesta și în relațiile tale. Psihologul elvețian Paul Tournier a spus: „Dacă o persoană Îl va iubi pe Dumnezeu așa cum trebuie, îi va iubi și pe ceilalți așa cum trebuie, și cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe ceilalți așa cum trebuie să fie iubiți, nu va avea niciodată nevoie de psihiatru!” Dragostea lui Dumnezeu îți insuflă încrederea și puterea de care ai nevoie ca să dăruiești și să primești dragoste de la ceilalți. Adevărul este acesta: chiar dacă ai fi fost singurul păcătos care a trăit vreodată, Hristos ar fi murit pentru tine! Și când înțelegi lucrul acesta cu adevărat, vei începe să te iubești pe tine însuți, și să te dezvolți – ca să ajungi la plinătatea potențialului pe care l-a pus Dumnezeu în tine!