„Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!” (Psalmul 100:4)

     Într-o duminică, undeva în Olanda, un bărbat îmbrăcat simplu, dar care părea o persoană distinsă și instruită, a intrat într-o biserică și s-a așezat aproape de amvon. După câteva minute, s-a apropiat de bancă o doamnă. Văzând că locul ei este ocupat de un străin, femeia i-a sugerat curtenitor că este „locul ei”; omul și-a cerut iertare politicos și s-a mutat pe unul dintre rândurile din spatele bisericii, rezervate săracilor. A stat acolo până la finalul slujbei, și la sfârșit a plecat fără să spună vreun cuvânt. Când s-a terminat serviciul, una dintre prietenele femeii a întrebat-o dacă știa cine era omul pe care l-a gonit de pe locul ei. „Nu”, a răspuns nepăsătoare femeia, „vreun străin, presupun…” A fost șocată să afle de la prietena ei că străinul era regele Oscar al Suediei, care se afla în Olanda într-o vizită. S-ar putea să răsufli ușurat, că în biserica ta nu există locuri rezervate. Dar ce putem învăța din această întâmplare? Fie că mergem la o biserică mare, fie că mergem la una mică, Domnul Isus Hristos, Capul Bisericii, a spus: „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Asta înseamnă că Domnul Isus Hristos, Regele regilor, este prezent la întâlnirile noastre. Trebuie doar să Îi recunoaștem prezența, să ne închinăm înaintea Lui și să-L facem centrul vieții noastre. Altfel, mai bine ne-am înscrie într-un club pentru activități voluntare, sau… am sta acasă! Psalmistul ne spune care ar trebui să fie regulamentul unei biserici: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam” (Psalmul 100:4-5). Așa să ne ajute Dumnezeu!