DESPRE SUPORTAREA JICNIRILOR

   Ai mare nevoie ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să te călăuzească în greutățile prin care treci și să îmblânzească impetuozitatea ta naturală în situații menite să o stârnească. Cât privește problema ta de acum, cred că nu ar trebui să vorbești despre ea cu nimeni decât cu Dumnezeu în rugăciune, aducând înaintea Lui persoana care te-a jicnit. Adesea m-am gândit că ești foarte sensibil în acest punct iar Dumnezeu ne atinge întotdeauna în punctul nostru slab. Oamenii nu sunt uciși printr-o lovitură aplicată la extremități -unghii sau păr- ci printr-o rană produsă în părțile vitale. Când Dumnezeu vrea să ne facă să murim față de sinele nostru, întotdeauna atinge ceea ce este însăși esența vieții noastre. El adaptează crucea noastră la temperamentul nostru.

   Lasă-te umilit! Calmul și tăcerea sub apăsarea umilinței sunt un mare beneficiu pentru suflet. Omul este uneori tentat să vorbească despre umilință, și e ușor de găsit multe prilejuri de a face asta dar e mai bine să fii tăcut într-un mod umil. Umilința limbută stârnește întotdeauna suspiciuni. Vorbăria reeprezintă o anume ușurare pentru mândrie.

   Nu te mânia din cauza la ceea ce spun oamenii. Lasă-i să vorbească. Tu caută să faci voia lui Dumnezeu. Cât privește ceea ce vor oamenii niciodată nu vei putea să-i mulțumești pe toți și nici nu se merită să faci asta. Liniștea, pacea, și unirea cu Dumnezeu ar trebui să fie mângâierea ta indiferent de lucrurile neadevărate pe care le-ar putea spune oamenii. Trebuie să fii prietenos cu ei, dar să nu te bizui pe prietenia lor. Ei vin și pleacă. Las-i să plece, sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.

   Să vezi numai mâna lui Dumnezeu în ceea ce fac ei. El ne rănește sau ne mângâie prin intermediul lor. E nevoie să fii foarte hotărât, dar, în același timp, iuțimea temperamentului tău trebuie să fie stopată. Deține controlul asupra sufletului tău, cu răbdare.

   În mod frecvent adu-ți aminte de prezența lui Dumnezeu, ca să te liniștești, să te smerești și să te poți alătura celor cu inima smerită. Nimic nu este cu adevărat mare decât smerenia, dragostea, neîncrederea în sine, detașarea de părerile și voința proprie. Orice bunătate rigidă, aspră este contrară lui Isus Cristos.