„În smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” (Filipeni 2:3)

     Noi putem învăța să iubim și să acceptăm pe cineva, fără să fim neapărat de acord cu părerile acelei persoane și fără să-i susținem faptele sau stilul de viață. Principiul de bază este să învățăm să-i vedem pe oameni ca indivizi. Cu cât înțelegem mai mult că, în ciuda diferențelor, toți suntem oameni creați de Tatăl nostru după chipul Său, cu atât devenim mai liberi să ne concentrăm pe nevoile noastre comune. Când nu înțelegem motivațiile altcuiva, viziunea sau personalitatea sa, e ușor să presupunem ce e mai rău despre acea persoană și să-l împroșcăm cu tot felul de apelative. Comunicarea și încrederea contribuie mult la creșterea răbdării și a înțelegerii față de cei care fac lucrurile diferit față de noi. Putem oferi aceste două lucruri într-o relație punând întrebările potrivite. De multe ori, ne este teamă să întrebăm pe cineva de unde vine sau care este problema sa. Sau când chiar întrebăm, o facem într-un mod care sporește teama și ostilitatea pe care le experimentează acea persoană. Dacă punem întrebări cu blândețe, sau cel puțin într-un mod respectuos și blând, determinăm persoana să se deschidă și ajungem s-o cunoaștem mai bine. Păstrarea simțului umorului poate ajuta la liniștirea lucrurilor, dacă există neînțelegere sau conflict. Un astfel de schimb constructiv zidește încredere, ceea ce sporește probabilitatea unei comunicări mai bune între voi doi. Biblia ridică standardul când vine vorba despre dragostea unii față de alții; un text binecunoscut (1 Corinteni 13:1) ne asigură: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”