Înainte și după cruce (1)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 05/02/2022
    12345678910 0/10 X

 

                         Înainte și după cruce (1)

 

   Cum ar fi viața pe pământ, dacă omul ar cunoaște valoarea ”crucii, a jertfei Domnului Isus”? Sigur omul ar fi purtătorul chipului lui Dumnezeu, așa cum l-a creat de la început: om perfect, om care cunoștea binele, pacea, liniștea și dragostea, iar noțiunea răului nu era în mintea și inima lui. Moartea nu exista, era viață peste tot și în tot, în jurul lui. Oare ce știa Dumnezeu când i-a spus lui Adam: ”dacă vei mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, vei muri negreșit”? Cunoștea moartea, cunoștea pe cel rău? Cunoștea, însă nu prin experiența răului, El nu putea face rău și nici nu putea privi răul și la fel vroia să apere de această cădere și omul creat. Neascultarea și necredința în Cuvântul spus de Dumnezeu, a adus căderea omului, de la fața lui Dumnezeu, separarea de Creatorul lui și predarea diavolului, care cu nerușinare i-a apucat autoritatea omului primită de la Dumnezeu și stăpânirea dată omului pe pământ. A luat el controlul și omul până în zilele noastre se naște în păcat și fărădelege, iar hrana lui a rămas pomul cunoștinței binelui și răului. Totul este pe pământ cunoscut, bine-rău, alb-negru, viață-moarte, sănătate-boală, lumină-întuneric, rai-iad, bogăție-sărăcie etc. Conducătorul sufletului omului a rămas de atunci satan. Mintea omului a fost pervertită, ceea ce a dus și la deteriorarea și moartea trupului fizic, care suferă toate consecințele neascultării și necredinței omului în promisiunile lui Dumnezeu. Iar omul astăzi zice: ”asta-i viața” și nu-i adevăr, nu asta-i viața. Viața este Isus Hristos, care la împlinirea vremii a venit în lume. Isus Hristos este firul roșu care străbate veacurile și care era rânduit pentru asta mai înainte de întemeierea lumii, iar la căderea omului Isus a fost promis, ca ”Sămânța femeii” care a străbătut fiecare pagină a Bibliei și fiecare secol și an, până la întruparea Lui. Înainte de Hristos, de cruce nu era posibilă reabilitarea omului din păcat și mântuirea lui. Totuși erau oameni care–L credeau și ascultau pe Dumnezeu și înainte de Lege, era Avraam care L-a crezut pe Dumnezeu și a acționat pe baza acestei credințe, iar Dumnezeu i-a socotit asta ca „neprihănire”. În Evrei 11 sunt o galerie de eroi ai credinței care au fost înainte și după Lege, oameni ai lui Dumnezeu, în mijlocul unei lumii rele și necredincioase. Toți aceștia nu aveau favoarea de acum a fiilor de Dumnezeu, născuți din nou la cruce, prin credința lui Isus. Toți aceștia sunt a lui Dumnezeu, dar nu sunt Biserica Lui, Mireasa Lui Hristos, care va avea supranaturala întâlnire cu Mirele Isus în văzduh fiind pentru veci cu El. Să vedem câteva referințe Biblice, pentru cei de dinaintea crucii:

 

   Evrei 11:13.”În credință au murit toți aceștia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ”. -- Ei erau străini și călători pe pământ, noi după cruce, suntem fiii ai Tatălui,”născuți din nou” din Hristos și Duhul Lui. --

 

   Evrei 11:39-40.”Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși nu au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea ceva ”mai bun pentru noi” ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.” --  Să ținem minte Dumnezeu a răspuns la credință atunci și, și acum. El este Duh și relaționează cu noi în duhul nostru, atunci când credem. Ceva mai bun pentru noi, era Domnul Isus Hristos, care avenit la împlinirea vremii.

 

   Psalm 51:11.”Nu mă lepăda de la fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel bun”. – Înainte de cruce, Dumnezeu Își ascundea fața de ei atunci când păcătuiau, acum El Și-a făcut locuința în noi, la nașterea din nou. Duhul Sfânt înainte de cruce venea peste ei, cu diferite ocazii și se ducea din nou la Tatăl după mesaj. După cruce Duhul Sfânt are reședința în duhul nostru. Trupul nostru fiind Tempul Duhului Sfânt. 1 Corinteni 3:16.6:19.

 

   Mulțumim Tată că facem parte din această generație de după cruce, unde favorul Tău în Hristos se revarsă mereu har după har peste fiii Tăi. Mulțumim Isus, Harul nostru desăvârșit, Te iubim și dorim cu sinceritate să Te cunoaștem tot mai mult și să descoperim tot mai mult din gloria și măreția Ta, ca să putem fi fiii Tăi biruitori, peste toată puterea celui rău și să distrugem lucrurile celui rău, în noi, în familiile noastre și împrejurul nostru, aducând mulți fiii la slavă. Mulțumim Tată pentru toți iubiți Tăi de dinainte de cruce și suntem bucuroși că odată vom sta împreună cu ei în cerul Tău, bucurându-ne de Tine de Domnul Isus și de Duhul Sfânt. Amin! -va urma-

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

v

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 416
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni