NU FI ATOTȘTIUTOR!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 20/04/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Omul înţelept își ascunde ştiinţa…” (Proverbele 12:23).

     Îți este greu să te abții de la a oferi sfaturi pe care nimeni nu ți le-a solicitat? Folosești de obicei expresii precum: „trebuie” sau „nu trebuie”? Oamenii au tendința de a disprețui pe cineva care crede că știe ce e mai bun pentru ei. Chiar dacă ai impresia că ți-ai câștigat dreptul să ai un punct de vedere în viața cuiva, fă-o cu precauție. Expresia: „te-ai gândit că…?” sună mult mai diplomatic și va fi acceptată mai ușor decât expresiile „trebuie” sau „nu trebuie.” Așa după cum scria un autor: „Chiar dacă ai multe informații și o anumită claritate a situației, uneori este prudent să nu spui nimic și să-i oferi celuilalt bucuria și satisfacția de a-ți explica.” Când ești „expert” în aproape orice domeniu, dai dovadă sigură de mândrie și devii respingător pentru Dumnezeu și pentru oameni. Chiar și în cazul când ești genial, dar smerit, simpla ta prezență îi poate face pe cei cu stima de sine scăzută să se simtă stânjeniți și inferiori. Când manifești superioritate intelectuală, îi îndepărtezi pe oameni și îi stârnești să caute domenii de slăbiciune în viața ta pentru a-ți tăia aripile. Dacă ai tendința de-a fi atotștiutor, trebuie să-ți analizezi în mod cinstit sufletul. Afișarea cunoștințelor tale este cumva o mască a nesiguranței? Tânjești după atenția și aprecierea altora, pentru că nu le primești din sursa pe care ți-o dorești? Încearcă următoarele: ascultă atent, cere idei, împotrivește-te impulsului de a mustra și de a te angaja într-o dispută și limitează-ți opinia la unul sau două puncte. Vei fi surprins cât de rapid vor începe să se îmbunătățească relațiile tale. Oamenii se bucură de dialoguri, nu de monologuri, așa că trăiește aplicând acest principiu biblic care a trecut testul timpului: „Omul înţelept își ascunde ştiinţa…”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 242
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni