„Toma… le-a răspuns… dacă nu voi vedea… nu voi crede”. (Ioan 20:25)

     Toma nu a fost de față când Domnul Isus li S-a arătat ucenicilor prima oară, după înviere. Și la fel cum suntem mulți dintre noi, experiențele altora nu au fost suficient de bune pentru Toma – trebuia să le aibă pe ale sale proprii. Și Domnul Isus a făcut tot posibilul ca să le aibă. De reținut faptul că Domnul Isus nu l-a subestimat pe Toma pentru îndoielile sale, ci El a înțeles că orice întrebare care se naște dintr-o inimă sinceră nu este o interpelare sceptică; ci este o căutare a adevărului. Biblia ne spune: „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:26-28). Putem extrage două învățături importante din această istorisire: 1) Îndoielile noastre ne pot duce efectiv la un nou nivel al credinței. Când ți se îneacă toate corăbiile, când durerea în anumite situații pare insuportabilă, când se produce vreun eveniment devastator și îndoiala apare neanunțată, nu o nega – recunoaște-o! Perioadele de îndoială devin săli de învățare, atunci când te conduc la Dumnezeu pentru răspunsuri. În timp ce te străduiești ca să-ți croiești drum pentru a ieși din ele, tu poți să atingi un nou nivel al credinței. 2) Îndoielile te pot conduce la o relație mai profundă cu Domnul Isus. Mărturia altora nu te va aduce prea aproape; la urma urmelor, ai nevoie de propria ta experiență personală cu Domnul, nu-i așa? Și o poți avea! Toma a început prin a se îndoi de Isus, și a sfârșit ca martir pentru cauza Sa. Gândește-te la asta, astăzi!