„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

     Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”? Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27) Și rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!” Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.