STĂRUINȚA
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 06/05/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. (1 Corinteni 15:58)

     Una dintre temele predominante din Biblie este stăruința. Apostolul Pavel scrie: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” În Galateni, capitolul șase cu versetul nouă, el scrie din nou: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Și apostolul Iacov adaugă: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12). Hotarul care îi separă pe învingători de învinși nu este talentul; este stăruința. Să fii stăruitor înseamnă: 1) Să dai tot ce ai, nu mai mult decât ai. Unii cred în mod eronat că a fi perseverent necesită mai mult decât ai de oferit. Prin urmare, ei se descurajează și încetează să se mai străduiască. Însă a fi perseverent înseamnă a oferi 100% – nu mai mult, și cu siguranță nu mai puțin. 2) Să lucrezi cu hotărâre, în loc să-ți accepți soarta. Oamenii stăruitori nu se bazează pe noroc, pe soartă sau pe destin pentru a avea succes, ci pe Dumnezeu. Ei cred cu tărie că perioadele de încercare nu sunt momente în care să nu mai încerci. 3) Să te oprești când ai terminat, nu când ai obosit. Ca să izbutești, de multe ori trebuie să te silești să dai mai mult decât crezi că poți. Nu uita, victoria nu se declară decât atunci când a fost parcurs și ultimul pas din cursă. Așa că, alipește-te de harul lui Dumnezeu, stăruie, nu renunța – și continuă să înaintezi până vei trece linia de sosire și vei câștiga premiul!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 275
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni