INVESTEȘTE ÎN COPIII TĂI!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 13/05/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7)

     Ferma Lazy B se întinde pe o suprafață de 670 kmp. Cea mai mare parte este acoperită de tufișuri și ierburi și aparține familiei Day din 1881. Când Harry și Ada Mae Day au avut primul copil, o fetiță, au mers 300 km până la primul spital, pentru naștere, și au adus-o acasă pe fiica lor la o viață grea. Casa cu patru camere, făcută din chirpici, nu avea apă curentă sau electricitate și nu exista nicio școală în zonă. Ne-am putea gândi că având resurse atât de puține, viitorul fetiței va fi fost limitat. Însă Harry și Ada Mae erau hotărâți ca fiica lor să primească cea mai bună educație posibilă. S-au abonat la ziare și reviste metropolitane și i-au citit copilei neîntrerupt. Când fiica lor a ajuns la vârsta de 4 ani, Ada Mae a început educarea ei în sistem home-schooling, după metoda Calvert, și mai târziu au trimis-o la cele mai bune școli cu internat din acea vreme. Într-o vară și-au luat copiii într-o excursie, cu mașina, ca să viziteze toate capitalele de state din America, la vest de fluviul Mississippi. Când tânăra Sandra era pregătită să meargă la facultate, ea s-a înscris la Universitatea Stanford, apoi a continuat Dreptul și în cele din urmă, a devenit… prima femeie judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii! Uimitor, nu-i așa? Am spus istoria asta ca să ajungem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi, care este acesta: investește în copiii tăi. Și fii dispus să începi cu pași mărunți, altfel nu vei începe niciodată. În loc să rămâi blocat în ceea ce crezi că nu ai, folosește ceea ce ți-a dat Dumnezeu și El îți va fi binevoitor. Și bazează-te pe acest verset din Scriptură pentru copiii tăi: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 275
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni