„Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat”. (Matei 23:12)

     Apostolul Pavel a făcut una dintre cele mai extraordinare lucrări pe care le-a cunoscut lumea, și totuși a afirmat următorul lucru despre sine însuși: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15). Când oamenii i-au spus lui Pavel cât de important era ce făcea, el a rămas smerit aducându-și aminte ce a fost. Dacă crezi că te-a chemat Dumnezeu, răspunsul tău trebuie să fie o plecăciune în smerenie înaintea Lui. Când Îngerul Domnului i-a spus bătrânului Zaharia că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul, Zaharia a căzut la pământ și nu s-a mișcat, așa încât oamenii s-au întrebat dacă nu cumva a murit. Ezechiel are o carte în Biblie care îi poartă numele. Este ceva extraordinar, nu-i așa? Cu toate acestea, când Dumnezeu l-a chemat, el a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu i-a spus să se ridice: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!” (Ezechiel 2:1). Când Ioan autorul Apocalipsei L-a văzut pe Isus stând în mijlocul celor șapte biserici, el a scris: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). Înțelegi tiparul care se conturează aici? Apostolul Pavel scrie: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare…” (Efeseni 4:1-2). Gândește-te la expresia „umblare cu Dumnezeu”: în a cui companie ești? A lui Dumnezeu! Poți numi o chemare mai înaltă? Cu cât mai înaltă este chemarea ta, cu atât mai mic trebuie să te faci după propria ta estimare. Smerenia nu înseamnă să te consideri o persoană neînsemnată, ci să te gândești mai puțin la tine. Domnul Isus a concluzionat astfel: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” Așa că – practică smerenia!