CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 31/07/2022
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.” (Psalmul 107:9)

     Când ești bolnav, una dintre primele întrebări pe care ți-o adresează medicul pentru a-ți stabili diagnosticul, este: „Cum stai cu pofta de mâncare?” De ce? Pentru că atunci când îți pierzi dorința de a mânca, ceva nu funcționează bine în organismul tău. Același principiu se aplică și sănătății spirituale. Una dintre trăsăturile majore ale oamenilor de pe paginile Scripturii era aceea că au fost flămânzi după Dumnezeu în rugăciune, și erau disciplinați să studieze și să înțeleagă Cuvântul Său. Ce l-a făcut pe evanghelistul George Mueller să aibă atâta succes? În timpul vieții, el a citit Biblia cam de 200 de ori – și peste jumătate din aceste lecturări au fost pe genunchi: el se ruga în timp ce studia. Când Îl cunoști pe Dumnezeu atât de bine, te vei ruga în mod specific și vei primi răspunsuri specifice. Adevărul este că ai fost creat cu un gol de forma lui Dumnezeu, și numai Dumnezeu îl poate umple. Un succes mai mare nu-l va umple… Nici mai mulți bani… Nici o altă relație… Nici dacă ai locui într-un palat și ai fi rege! De aceea, psalmistul a scris: „Învaţă-mă orânduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale. Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale. Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.” (Psalmul 119:12-24). Cuvântul lui Dumnezeu este „hrană pentru suflet”; așadar, dacă ți-ai hrănit trupul dar ți-ai neglijat sufletul, rearanjează-ți prioritățile chiar de astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 242
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni