„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele Apostolilor 26:16).
Slujitorul se concentrează pe a face voia stăpânului său, iar martorul depune mărturie despre ceea ce a văzut și a experimentat personal. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu ești chemat să fii și una și alta. Să ne uităm la fiecare în parte. 1) Ca slujitor al lui Dumnezeu, urechile tale trebuie să fie sensibile la mesajul Lui despre ce dorește El să faci, când dorește să faci și cum dorește El să faci. Înfăptuirea voii Sale trebuie să fie lucrul cel mai important din agenda ta zilnică. 2) Ești martorul Său. Valoarea unui martor depinde de cât de aproape a fost de evenimentul care s-a produs și de ceea ce a văzut. Evanghelistul Ioan scrie: „ce am văzut cu ochii noştri… şi ce am pipăit cu mâinile noastre… mărturisim…” (1 Ioan 1:1-2). Să ne aducem aminte de proverbul: „Cine se aseamănă se adună.” Adică, dacă petreci timp cu Domnul Isus în fiecare zi, ceilalți vor vedea și vor fi influențați de viața ta. Biblia spune: „Cel înţelept câştigă suflete” (Proverbele 11:30). Când vorbim de împărtășirea credinței, trebuie să dai dovadă de înțelepciune, de tact și de bunătate. Probabil mulți dintre cei cu care te întâlnești au avut cel puțin o experiență neplăcută cu creștinii sau cu biserica, deci trebuie să fii „înțelept.” Și cum faci lucrul acesta? Spunându-le că Domnul Isus este Medicul suprem care vindecă inimile frânte. Că biserica este un spital în care unii se simt bine, în timp ce alții au încă nevoie de îngrijire. Înțeles și prezentat într-un mod potrivit, lucrul acesta îi va atrage pe oameni la Hristos, și nu-i va îndepărta… Așadar, care este misiunea ta? Să fii slujitorul și martorul Domnului Isus!