O zi ca oricare alta e pe cale să se transforme într-o zi deosebită. Dintr-un amestec de tonuri gri, lăptoase, ies la iveala frânturi de galben-bej cald. E la fel ca atunci când se ivesc zorii și ochii mi se readaptează la lumină. Și am visat, și-a fost frumos în vis, dar trebuie să părăsec noaptea cu visele ei și să-mi  reiau viața în toată plinătatea și minunăția ei. M-a așteptat destul!

Îmi amintesc de dorințele mele și totuși nu simt nici o nevoie stringentă, doar aceea de recunoștință . Mă uit la mine, privesc spre noi si mă întreb cine sunt mai frumoși: oamenii sau Cerul?

Întrezăresc un surâs al Celui ce ne-a dat viața! Și-mi repet că nu mai doresc decât să mă umplu  de tot ce aduce un zâmbet senin. Totul exista deja, chiar si când nu vedeam. De fapt a existat dintotdeauna, înainte de a cere ceva. Așa e lumea spirituală pe care mă strădui să o înțeleg. Are doar prezent. Trecutul e șters. Abundă în liniște, putere si bucurie. Și in promisiuni pe care le luăm cu atâta foame. Orice pot uita, dar promisiunile Lui nu! Mă hrănesc cu ele, le sorb când mi-e sete de autentic, real, veșnic. Îmi dau putere. Puterea de a nu mă opune transformării, de a nu mă lăsa înecata de dezamăgire, de a căuta pacea și de a alerga după ea, de a păși peste lei si peste năpîrci, de a vedea Soarele deasupra norilor și izbînda în încercare. Aceasta e puterea care mi-o reinnoiește El in fiecare zi atunci când mă încred in El.

Metamorfozarea  cea mai mare pe care o trăiesc constă în conștientizarea faptului că lumea mea interioară poate schimba lumea exterioară. Și zăresc acolo, în interior, Crucea Lui pe care ar fi trebuit să stau eu. Și văd în exterior „un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era."

Fericirea e o stare interioară. Nici urmă de nesiguranță!

Tania Bretan