SĂ CUNOAȘTEM ADEVĂRUL!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 05/09/2022
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„…Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta…” (Matei 13:28)

     Biblia spune: „Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?” „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” (Matei 13:24-30) Găsim două învățături importante în această pildă: 1) Trebuie să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu atât de bine, încât păcatul, oricât de convingător ar fi prezentat, să nu ne poată abate de pe cale. Apostolul Pavel a avertizat liderii bisericii din Efes că: „se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi…” (Faptele Apostolilor 20:30-31) 2) Trebuie să fim treji și să veghem din punct de vedere spiritual. Dacă revenim la pilda neghinei, putem observa că buruienile n-au apărut imediat după semănat, ci mai târziu. Și când au fost observate, n-au mai putut fi smulse. Poate vei zice că nu e mare lucru. Mai gândește-te! O mică deviere de la traseu poate părea un lucru inofensiv. Dar dacă rămâi pe acea traiectorie mai mult timp, spiritual vorbind, vei ajunge mult mai departe de Dumnezeu și-ți vei da seama că „un vrăjmaș a făcut lucrul acesta!” Deci care este răspunsul? Să stăruim (Faptele Apostolilor 2:42) „în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 231
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni