„Hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:14)
În anii 1940, Elveția producea 80% dintre ceasurile din întreaga lume. Apoi, când un inventator și-a prezentat în anii 1960 conceptul unui nou tip de ceas liderilor unei companii elvețiene, aceștia l-au respins. Dar și celelalte companii elvețiene la care s-a dus au făcut la fel. Ei trăiau după filosofia: „Dacă nu s-a stricat, nu-l repara!” Crezând că proiectul său are calități, inventatorul l-a prezentat unei companii din Japonia. Numele acelei companii era Seiko, designul ceasului era digital, și… surpriză: vânzările ceasurilor digitale au întrecut în scurt timp vânzările ceasurilor tradiționale! O decizie bazată pe discernământ poate schimba cursul întregii tale vieți și îi poate binecuvânta și pe alții. Un expert spunea: „Liderii deștepți cred numai jumătate din ceea ce aud. Liderii care au discernământ știu pe care dintre jumătăți s-o creadă!” Iată două lucruri pe care trebuie să le știi despre discernământul dat de Dumnezeu: 1) Este modelat de Sfânta Scriptură. „Oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:13-14); 2) Este cizelat prin utilizare. Cu cât îl folosești mai mult, cu atât mai experimentat devii! Vei face greșeli când vine vorba de exercitarea discernământului? Da, însă asemenea oricărui mușchi, cu cât îl exersezi mai mult, cu atât mai puternic devine. Așa că, roagă-te și cere de la Domnul discernământ!