„…Să iubeşti…” (Matei 22:37)

     Când un învățător al Legii L-a întrebat pe Isus care este cea mai mare poruncă, Mântuitorul i-a răspuns prompt: să-L iubească pe Dumnezeu, pe aproapele și pe sine însuși (vezi Matei 22:37-39). Să remarcăm faptul că Domnul Isus a folosit imperativul: „Să iubești”! Asta ne spune multe despre adevărata natură și adevăratul comportament al dragostei. Dacă a iubi este o poruncă, atunci dragostea nu poate fi doar ceva emoțional sau o chestiune de sentimente. Dragostea autentică este mult mai mult decât un sentiment, este o chestiune de voință. De aceea Domnul Isus ne-a poruncit s-o exprimăm. Dragostea este o poruncă urmată de un angajament. Deși sentimentele sunt importante, adevărata dragoste funcționează indiferent ce simțim. În cartea sa „Factorul Fred”, Mark Sanborn scrie: „Cu mult timp în urmă, am învățat că a-ți plăcea de cineva și a iubi pe cineva sunt două lucruri diferite. A-ți plăcea de cineva este o reacție emoțională. Spre deosebirea de dragoste, „a plăcea” este un sentiment. Partea dificilă este că noi nu ne putem controla emoțiile. Putem controla felul în care alegem să exprimăm acele emoții, dar nu ne putem controla sentimentele. Un om poate să fie mânios, dar poate alege să aibă un comportament iubitor. Sentimentul este o reacție. Este posibil ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care Domnul Isus nu a spus „Să-ți placă dușmanul.” El a știut că a-ți plăcea sau a nu-ți plăcea de cineva nu este întotdeauna ceva ce putem controla. Am învățat că dragostea este, printre altele, o acțiune. Pot iubi pe cineva de care nu-mi place neapărat. Pot face ceva sau pot avea un anume comportament față de o persoană, pentru că știu că este ceea ce trebuie să fac, chiar dacă nu mă simt confortabil sau entuziasmat s-o fac!” Și încă un gând: când ai un comportament iubitor față de cineva, emoțiile tale se aliniază cu faptele tale. Încearcă asta azi, și-ai să vezi!