„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2).

     Ai spus vreodată ceva ce ai fi vrut să poți lua înapoi? Ai spus, nu-i așa? Chuck Swindoll scria: „Noi acționăm din impuls și ne dăm seama, după ce s-au petrecut lucrurile, cât de nebuni am fost. Peste toate, îi rănim pe cei pe care îi iubim cel mai mult! Toate aceste lucruri se prăbușesc apoi peste noi, și ne întrebăm cum mai poate cineva să ne iubească, mai ales Dumnezeu. Când începem să gândim în felul acesta, trebuie să ne întoarcem spre acel „unii pe alții” din Noul Testament: iubiți-vă unii pe alții, ridicați-vă unii pe alții, trăiți în pace unii cu alții, mărturisiți-vă păcatele unii altora, vorbiți unii cu alții, mustrați-vă unii pe alții, mângâiați-vă unii pe alții, rugați-vă unii pentru alții. „Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2). Imaginează-ți lucrul acesta având în minte doi drumeți: unul are un rucsac ușor, pe când celălalt, bietul de el, este încărcat. Poate fi un resentiment care de multă vreme îl otrăvește pe dinăuntru, sau o relație frântă – cu soția ori cu unul dintre copii. Acel rucsac poate fi plin de facturi neplătite. Întrebarea este: „Unde poate el să meargă să se elibereze de povară?” La biserică, alături de zeci sau sute de persoane? Cam greu… El are nevoie de un loc în care există grijă reciprocă și părtășie autentică. Un loc în care să se simtă liber, fără să fie jenat să-și spună secretul sau starea luptei sale; un loc în care cineva îl ascultă, îl ajută să se descarce și îi oferă o putere proaspătă. Întrajutorarea frățească nu este un serviciu religios în miniatură. Este o mână de oameni care Îl iubesc pe Hristos și care cred în ajutorarea reciprocă. Ei nu arată cu degetul, nu țin predici și nu fac comparații. Ei sunt frații și surorile tale în Hristos. Ești implicat într-un grup de părtășie? Dacă nu, gândește-te să te alături unui astfel de grup, sau vorbește cu pastorul tău ca să inițiezi tu unul!” După ce-ți împărtășești stările prin care treci, vei descoperi cât de ușoară pare călătoria.