„Prin credință Iacov, când a murit… s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.”  (Evrei 11:21)

     Biblia spune: „Prin credință Iacov, când a murit… s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.” Imaginează-ți următoarea scenă: de fiecare dată când Iacov avea o experiență cu Dumnezeu, lua un cuțit și cresta un inel de jur împrejurul toiagului său ca un semn de aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat. Inelele începeau de jos și ajungeau până în vârf. Unul dintre acestea simboliza cu siguranță noaptea în care s-a luptat cu Dumnezeu, și când numele său a fost schimbat în Israel: „cel ce luptă cu Dumnezeu” (Geneza 32:28). Un altul reprezenta cu siguranță noaptea în care Dumnezeu i-a arătat în vis o scară care urca până la cer, și cu mulți îngeri pe ea. Pe scurt, toiagul lui Iacov reprezenta o viață de experiențe cu Dumnezeu. Așadar, nu e de mirare că el a murit închinându-se lui Dumnezeu – și rezemându-se de toiagul său! Acum să ne gândim la istoria femeii sunamite din 2 Împărați 4. Fiul ei s-a îmbolnăvit subit și a murit, așa că Elisei l-a trimis înainte pe Ghehazi, slujitorul său, cu toiagul lui ca să facă o minune. Ghehazi a pus toiagul profetului Elisei pe capul băiatului decedat, dar nu s-a întâmplat nimic. Numai când Elisei a intrat în casă și s-a rugat Domnului, copilul a înviat (vezi 2 Împărați 4:32-35). Înțelegem de aici că nu te poți rezema pe „toiagul” nimănui, ci numai pe-al tău! Nu te poți baza pe experiența cu Dumnezeu a nimănui, ci numai pe a ta. Când vine vremea să te confrunți cu provocările vieții – inclusiv cu moartea – te poți sprijini numai pe credința pe care ai dezvoltat-o în timpul umblării tale personale cu Dumnezeu. De aceea este esențial să fii credincios și perseverent în călătoria ta spirituală. Prin faptul că s-a sprijinit pe toiagul său și nu pe altceva sau altcineva, Iacov a declarat în esență: „Dumnezeul care m-a păzit, m-a ocrotit și m-a ajutat să propășesc până aici, va fi lângă mine până la sfârșitul drumului.” Ce siguranță binecuvântată! Și tu o poți avea, dacă vrei.