ÎMBRĂCAȚI ÎN HRISTOS!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 26/02/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos…” (Romani 13:14)

     Pentru că primele impresii contează, noi suntem sfătuiți „să ne îmbrăcăm adecvat” în funcție de eveniment. Și e un lucru bun. Dar în calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, prima ta preocupare nu trebuie să fie cum te văd ceilalți, ci cum te vede Dumnezeu. La fel cum oglinda reflectă înfățișarea ta exterioară, ca să te poți aranja, Biblia îți descoperă starea ta lăuntrică, spirituală și îți spune ce să faci în privința ei. Apostolul Iacov scrie: „dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;  şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:23-25). De aceea este important să petreci timp în fiecare zi pentru a citi din Sfânta Scriptură; altfel vei trece prin viață ca un jerpelit spiritual. Apostolul Pavel scrie: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.” Iar pastorul și autorul Chuck Swindoll spunea: „Dușmanul nr. 1 al schimbării este firea păcătoasă, împietrită și atotsuficientă, din noi. Ca un copil alintat, ea a fost mulțumită și răsfățată ani de zile, așa că nu se va da bătută cu una cu două… Firea pământească are o moarte lentă, amară și sângeroasă – și ea se zbate, dă din picioare și se luptă, în drum spre pieire.” Schimbarea de durată se petrece „la viteza întâi”, nu accelerat! Așa că așteaptă-te la eșecuri ocazionale și nu le lăsa să te abată de pe cale. Când simți că vrei să renunți la luptă, îngenunchează și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să mergi pe cale. Și El te va ajuta!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 280
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni