În pustie

Toți avem de trecut prin pustie. Este un loc prin care Dumnezeu dorește să ne apropie de Sine. Dorește să ne arate purtarea de grijă din belșug. Pe poporul Evreu i-a eliberat de sub robia fizică în care trăiau deja de mai mult de 400 de ani. Pentru noi, cei care am ieșit din robia păcatului- Egiptul este o ilustrație a lumii, unde am trăit în deznădejde și întuneric. Domnul ne scoate din Egipt pentru a ne arăta Slava Sa și puterea cu care ne eliberează din robie. Chiar dacă au ieșit dintr-o societate care i-a subjugat fără milă, observăm un lucru interesant în atitudinea poporului.

Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua, după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.” Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după Legea Mea. Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului. Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului, pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?” Domnul, vorbind lui Moise, a zis: „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ‘Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”Seara au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra, şi dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.” Exod 16:1-15

Dumnezeu a dorit ca ei să înțeleagă, acolo în pustie că El a rămas cu ei, nu doar ca un Stâlp de Foc noaptea și un stâlp de Nor ziua, dar și cu grija părintească în nevoile lor care se pare că i-au copleșit. Cu toate acestea, în momentul când trebuiau să învețe dependența de Dumnezeu, poporul vine iar cu cârtire și nemulțumire. Dumnezeu este Cel care care ne hrănește în locurile lipsite de viață! Domnul este sursa și susținătorul vieții noastre.

”Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.” Mana semăna cu grăuntele de coriandru şi la vedere era ca bedelionul. Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn. Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana. Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ‘Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da’? De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: ‘Dă-ne carne ca să mâncăm!’”  Numeri 11:4-13

Imaginați-vă de la ce au fost ei eliberați, de la ce munci și greutăți, iar ei își aduceau aminte cu nostalgie doar de ceapă, usturoi, pepene și pești! Pare a fi ridicol... Ei nu își aduceau aminte de Brațul puternic a lui Dumnezeu care i-a scos din captivitate, de cele 10 plăgi care nu s-au atins de poporul evreu... Ei duceau dorul mâncări... Pustiul este o perioadă în viață în care să vedem bunătatea lui Dumnezeu și cum se îngrijește de noi acum! Poporul a primit la fel de miraculos tot ce aveau nevoie, dar tot au avut privirea întoarsă la mâncarea Egiptului... Nu ne asemănăm și noi uneori cu acest popor care a fost martor la minunile lui Dumnezeu, dar tot suntem melancolici după legumele lumii? Să nu cârtim și să nu fim obraznici în atitudinea noastră. Acestea se răspândesc foarte repede printre oameni...

Să privim la Dumnezeu în pustiul vieții și să ne încredem în Bunătatea Lui, să creștem în dependență față de El și să învățăm să fim mulțumitori cu darurile Sale, care ne apropie de Sine!

Maria Rotaru