GÂNDURI DESPRE VIAȚA DE APOI (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 02/03/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Omul, odată mort, ar putea să mai învie?” (Iov 14:14)

     În anul 616 d.Hr., la curtea regelui Edwin din Northumbria, Anglia, au sosit primii misionari creștini. În sala mare a palatului, bogat luminată de numeroase torțe, ei au prezentat Evanghelia. Regele a ascultat, apoi s-a consultat cu sfetnicii săi. Un nobil i-a spus: „Viața este ca o sală de bal. Înăuntru este lumină, foc, căldură și sărbătoare, dar afară este frig și întuneric. O vrabie intră printr-o fereastră de la un capăt al sălii și zboară ieșind pe fereastra din celălalt capăt. Așa este viața! La naștere, apărem din necunoscut… suntem aici pentru puțină vreme, înconjurați de confort și fericire… iar apoi zburăm afară în frig, întuneric și viitor necunoscut. Se poate oare ca această religie să aprindă o lumină în întuneric pentru noi?” Noi, care credem în înviere putem răspunde „Da!” Un puls defectuos, o celulă malignă sau un accident tragic poate pune capăt vieții, așa cum o știm noi. Dar acesta nu e sfârșitul! Și dacă nu crezi asta, iată ce ne spune Biblia: „dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:17-20). Pentru cei credincioși, sfârșitul vieții înseamnă începutul unei vieți glorioase cu Hristos în ceruri!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 257
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni