CREDINCIOȘIA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TINE
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 18/03/2023
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:13)

     Iată un lucru de care trebuie să te bucuri foarte tare: credincioșia lui Dumnezeu față de tine nu depinde de credincioșia ta față de El. Biblia spune: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios…” Păcatele tale te scot în afara voii lui Dumnezeu, dar ele nu te vor scoate din aria Sa de acțiune. Catherine Marshall a povestit despre un moment personal de încercare, pe care l-a traversat după ce a scris romanul intitulat „Gloria”. Începuse să scrie la această carte în 1969, dar a abandonat proiectul după doi ani și jumătate. Pentru ea, manuscrisul nepublicat a fost ca „un deces în familie.” În încercarea de a-și împăca gândurile și sentimentele aflate în conflict, a petrecut o vreme la un centru de refacere. Și în timp ce se afla acolo, a recitit pasajul din cartea Numeri despre „șerpii înfocați” care au năvălit peste israeliți. Israeliții și-au dat seama că șerpii erau o pedeapsă pentru păcatul lor și au strigat către Domnul în semn de pocăință. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” (Numeri 21:8). Catherine Marshall a înțeles că (la fel cum israeliții au luat lucrul care i-a rănit, l-au ridicat spre Dumnezeu și au fost vindecați) și noi putem să recunoaștem greșelile și păcatele noastre, să le aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să credem că El ne iartă și ne vindecă. Ea a scris apoi: „Când cineva dintre noi o ia pe o cale greșită (sau doar nesigură) în viață, devenind arogant, fără credință, irascibil sau fricos – Dumnezeu îi va arăta o cale de scăpare.” Chiar și când rătăciți, Dumnezeu vă iubește atât de mult, încât vă va atrage înapoi la Sine, din nou. Pentru că deși noi „suntem necredincioși, El rămâne credincios” Cuvântului Său!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 214
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni