„Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos… pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. (1 Ioan 1:3-4)

     Când în viața noastră lipsește bucuria, lipsește și puterea (vezi Neemia 8:10). Fericirea noastră nu trebuie să se bazeze pe ce se întâmplă în jurul nostru; ea trebuie să se bazeze pe relația noastră cu Isus Hristos. De aceea, apostolul Ioan spune că „bucuria noastră poate și trebuie să fie deplină.” Pastorul Reimar Schultze spune: „Ioan nu a afirmat lucrul acesta când totul mergea bine, ci când totul s-a transformat în haos. Ce se întâmplase? Toți ceilalți apostoli, prietenii săi, fuseseră uciși. Romanii distruseseră Templul, din care nu mai rămăsese „piatră pe piatră”. Iosefus Flavius, un istoric iudeu și martor ocular a scris: „Cei care au pierit au fost mai mulți decât victimele tuturor celorlalte calamități pe care oamenii sau Dumnezeu le-au adus vreodată lumii!” Mulți iudei și creștini au devenit refugiați. Speranța medie de viață era de aproximativ 40 de ani și aproximativ 25% dintre locuitorii Romei erau sclavi. Ioan însuși a trăit ca exilat pe insula Patmos. Nu avea parte de nicio mângâiere pământească și nicio siguranță a vieții de mâine. Iar când paharul nefericirilor a fost plin, Dumnezeu l-a trimis să arate lumii triumful creștinismului asupra tuturor lucrurilor. Scrierile lui Ioan, cu referire la umblarea noastră zilnică, au fost o încununare a tuturor lucrurilor pe care cerul a intenționat să le reveleze în Cuvânt: dacă avem părtășie spirituală (frățească) bucuria noastră va fi deplină. Nu ai nevoie de circumstanțe plăcute, ca lucrul acesta să se întâmple!” Iar David a spus lucrul acesta cel mai bine (Psalmul 16:11): „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta”.