CUM SĂ FACI FAȚĂ DEZAMĂGIRII (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 21/05/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

     Pe parcursul câtorva zile vom privi la cinci tipuri diferite de dezamăgire. Azi vorbim despre dezamăgirea cauzată de tine însuți. Este dezamăgirea care te obosește cel mai tare, întrucât te coboară în ochii tăi ca într-o spirală și este greu să-ți revii din ea. Apostolul Petru a experimentat-o. El a promis că Îi va fi loial lui Hristos afirmând: „Chiar dacă toți… eu niciodată…” Cu alte cuvinte: „Sunt al tău până la moarte!” (vezi Matei 26:33) Cu toate acestea, s-a lepădat de Hristos de trei ori. Mai târziu, el și-a amintit de vorbele lui Hristos: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” (Matei 26:34)… cu inima frântă de acest eșec, Petru „a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:62) Este și starea ta de-acum? Te gândești cumva: „Doamne, cum ai putea să folosești pe cineva ca mine?” Domnul Isus nu a fost șocat. El era foarte conștient de slăbiciunile lui Petru de când l-a chemat. Dar a știut și că ucenicul acesta sincer are o inimă delicată și dedicată, așa că a ales să-Și manifeste harul față de el, și nu să-l dea la o parte! După Înviere, îngerul le-a spus „duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru” să se întâlnească cu El în Galilea (vezi Marcu 16:7). Prin aceste cuvinte, Hristos Și-a reafirmat alegerea față de acest ucenic care se lepădase de El! Restul istoriei lui Petru este una fascinantă. Așadar, când păcătuiești sau cazi de la credință dezamăgindu-te pe tine însuți, ce trebuie să faci? 1) Smerește-te și pocăiește-te. Mărturisește-ți păcatul; nu căuta scuze, justificări și nu da vina pe împrejurări sau pe oameni! 2) Primește harul lui Dumnezeu și iertarea Lui prin credință, nu prin sentimente. Nu-l lăsa pe Satan să te convingă că ești în afara puterii și harului lui Dumnezeu. Nu este adevărat! 3) Nu adăuga ocară la rana ta, permițându-i dezamăgirii să te facă să te adâncești în deznădejde și disperare! 4) Primește orice ajutor îți iese în cale pentru a te putea ridica din nou!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 218
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni