„... Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc robi, pentru că robulnu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, ... ” (Ioan 15:12-17) Relația dintre o persoană credincosă și Dumnezeu este una deosebită. Biblia îi numește pe ceicredincioși în Hristos fiii și copiii lui Dumnezeu. (Romani 8:19,1Ioan 3-1) Domnul Isus îi identificăpe discipolii Săi ca fiind familia Sa; mama, frații și surorile Lui. (Marcu 3:35, Evrei 2:11) ÎnSăptămâna Mare se întâmplă ceva și mai uimitor. Inimile ucenicilor erau pline de întristare pentrucă despărțirea de Domnul lor era iminentă. Dar Isus îi mângâie numindui prieteni. Când te gândeștică ai de a face cu Creatorul universului întreg și Susținătorul vieții oricărei făpturi, iar El vrea să fieprietenul tău, este ceva cu totul copleșitor. Cărturarul John MacArthur spune despre această realitate minunată: „Înțelesul special pe care îlimplică faptul de a fi „prieteni” din Ioan 15, versetul 15, este văzut în comparație cu cel de a fi„rob” (sclav). Nemaiconsiderându-i sclavi, Isus îi ridică la poziția de prieteni. Termenul de rob sausclav nu era neapărat o poziție rușinoasă, ci era folosit adesea cu referire la cei care Îl serveau peDumnezeu. De exepmlu, la Moise, Iosua și David se face referire ca la niște robi ai lui Dumnezeu. În Noul Testament, apostolul Pavel, cât și Iacob considerau o onoare să fie „robi ai lui Dumnezeu”. (Tit 1:1, Iacov 1:1) Dar Isus a spus: „Totuși, am pentru voi ceva mai măreț: o relație intimă cu mineca prieten”. În Vechiul Testament, numai Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu. (Isaia 41:8)El a avut o relație unică cu Dumnezeu ca părinte al Israelului. Dar Isus conferă credincioșilornoutestamentali o intimitate unică – prietenia