ASCULTĂ DE DUMNEZEU! (3)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 28/08/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Să urmați calea pe care v-a poruncit Domnul… ca să trăiți și să fiți fericiți…” (Deuteronomul 5:33)

     Când Dumnezeu îți poruncește să faci un lucru, El îți va da și ajutorul necesar ca să-l poți face. Dar asta nu înseamnă că va fi ușor. Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost condamnați de rege să fie arși de vii, pentru că au refuzat să se închine chipului său de aur. Vă invit să ne uităm și să analizăm mărturisirea lor de credință: 1) „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins…” (Daniel 3:17). Ei nu s-au îndoit nicio clipă de atotputernicia lui Dumnezeu. 2) „Și ne va scoate din mâna ta împărate.” (Daniel 3:17). Ei nu s-au îndoit deloc de bunăvoința lui Dumnezeu. 3) „Şi chiar de nu ne va scoate… nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:18). Ei nu au luat în calcul o alternativă la ascultare! Cum s-a încheiat istoria lor? Biblia spune că: „…împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat… A luat cuvântul şi a zis…: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:24-25). Și ceea ce s-a întâmplat mai departe ne demonstrează că Dumnezeu îi răsplătește pe copiii Lui, care-L ascultă. Biblia relatează că: „împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului” (Daniel 3:30). Poate te gândești că acesta este cel mai greu lucru care ți s-a cerut vreodată să-l faci. Dar când Dumnezeu îți cere să faci ceva ce nu vrei să faci, sau pe care simți că nu-l poți face, El are în minte tot ce este mai bine pentru tine. Când copiii tăi spun: „Nu pot face asta, este prea greu”, te răzgândești și îi eliberezi de sarcină? Nu, insiști, pentru că este spre binele lor. La fel simte și Dumnezeu pentru tine. El spune (ca în Deuteronomul 5:29): „O! de ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie!” Așa să ne ajute Dumnezeu!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 229
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni