PERCEPȚIA DE SINE
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 13/11/2023
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt…” (1 Corinteni 15:10)

     Dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nașterea din nou începe un proces de transformare a modului în care gândești despre tine însuți. Dar el trebuie continuat în fiecare zi prin înnoirea minții. Biblia ne avertizează: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2) Așadar, când gândirea ta este schimbată de Cuvântul lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri: 1) Știi care este voia Lui pentru tine; și 2) Știi că El Își găsește plăcerea în tine. Când se întâmplă aceste două lucruri, percepția despre tine se schimbă și nu mai ești la mila opiniei pe care o au alții despre tine, sau a evaluării pe care ți-o fac ei. Părerea pe care o avem despre noi înșine este profund afectată de părerile figurilor de autoritate din anii noștri de formare. Dacă părinții noștri au avut tendința să ne neglijeze sau să ne ignore, am tras concluzia că nu merităm timpul lor, atenția lor sau dragostea lor… și lucrul acesta s-a răsfrânt asupra stimei noastre de sine. Dar pe măsură ce ne maturizăm prin Cuvântul lui Dumnezeu, învățăm să umblăm în lumina noii noastre imagini de sine, și câștigăm stimă de sine. Indiferent care au fost situațiile prin care ai trecut în viață, sau greșelile pe care le-ai făcut, Dumnezeu te va ajuta să înțelegi cine ești și ce te-a destinat El să faci. Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el i-a persecutat pe creștini; trist, nu-i așa? Dar după ce s-a întâlnit cu Hristos, el a scris: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” Când înțelegi harul lui Dumnezeu – harul Său neschimbător, nemeritat și nesfârșit – față de tine, acest lucru va schimba părerea pe care o ai despre tine însuți.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 290
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni