SIMȚI CĂ SUFLETUL ȚI-E GOL?
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 04/12/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Domnul… mă paşte în păşuni verzi și mă duce la ape de odihnă.” (Psalmul 23:1-2)

     Chiar și când duci o viață morală și faci tot ceea ce trebuie, viața tot poate părea goală. Cred că fiecare dintre noi am găsit în cutia poștală și plicuri fără destinatar precis. La fel se întâmplă și în viața spirituală. Uneori te simți secătuit nu pentru că ai făcut ceva greșit, ci pentru simplul fapt că „ocupi” un loc pe planetă. Combinația dintre lume, fire pământească și diavol îți va absorbi vitalitatea spirituală – dacă îi dai voie. Încerci să te rogi, dar nu-ți iese niciun cuvânt din gură. Știi că trebuie să citești Biblia, dar când o iei în mână, literele aleargă pe pagină și nu au niciun sens. Și nu vrei să asculți oameni spirituali, mai ales când îi suspectezi că părerile lor pozitive sunt false. Când experimentezi asemenea stări, nu faci altceva decât să îndeplinești activități care țin de latura spirituală, dai din cap și spui „amin”… și cu toate acestea, sufletul tău este din ce în ce mai gol. David, care era păstor, a spus că Dumnezeu „ne paște” în pășuni verzi. De ce? Pentru că altfel, la fel ca oile, am rătăci de colo colo, până la epuizare! Să reținem două lucruri pe care le-a spus psalmistul David: 1) „El mă paşte în păşuni verzi.” Cuvântul verde înseamnă proaspăt. În fiecare zi, ai nevoie de o întâlnire proaspătă cu Dumnezeu prin rugăciune, și de o absorbție proaspătă a Cuvântului Său. Pâinea nu este singurul lucru care se învechește, ci și viața ta spirituală. 2) „Mă duce la ape de odihnă…” Cuvântul odihnă înseamnă că ai nevoie de perioade de liniște și de reflecție. Biblia ne spune: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 46:10) Singura modalitate prin care Îl poți cunoaște pe Dumnezeu în mod profund și personal, prin care Îi poți simți călăuzirea, și prin care poți primi puterea Sa – este să te oprești! Așadar, oprește-te astăzi din ce faci, și du-te la o întâlnire proaspătă cu Dumnezeu și cu Scriptura!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 207
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni