„Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.” (Psalmul 30:5)

     Un expert în probleme maritale spunea că a primit de la o mamă singură o istorisire care l-a ajutat să înțeleagă mai bine singurătatea și stresul cu care se confruntă cei care-și cresc singuri copiii. Ea a povestit cum, într-o zi ploioasă, se uita pe fereastră și a văzut într-un copac o prigorie împreună cu puii ei în cuib. Pe măsură ce ploaia cădea, mama-pasăre și-a acoperit puii gălăgioși cu aripile ei desfăcute. Apoi a început să cadă grindina. În loc să-și bage capul în cuib, mama prigorie s-a înfoiat, și-a ridicat capul și a primit ea loviturile, protejându-și odraslele… Și toți puii au supraviețuit furtunii! Ce imagine sugestivă a provocărilor cu care se confruntă părinții care își cresc singuri copiii! Responsabilitatea acestor părinți este necontenită, și le impune să lucreze ca să câștige bani, să gătească, să se ocupe de curățenie, să supravegheze teme, să aibă grijă de copiii bolnavi și așa mai departe. Pe lângă aceste îndatoriri zilnice, ei trebuie să aibă grijă și de propriile nevoi și aspirații (inclusiv spirituale). Dacă ne gândim la toate astea, vom fi de acord că e una dintre cele mai dure misiuni de pe pământ. Părinții singuri, fie că e vorba de mame, fie de tați, au nevoie de sprijinul nostru și de rugăciunile noastre necurmate. Cei care încasați loviturile în locul copiilor voștri, fiți siguri că vor veni și zile mai bune! Furtuna prin care treceți nu va dura la nesfârșit. În curând, veți vedea pe cerul spălat curcubeul! Când misiunea voastră va luat sfârșit și puii voștri vor fi crescut, vor apărea dulci beneficii și pentru voi – dragilor, care nu ați zburat din cuib și ați rămas să vă creșteți copiii! Este Cuvântul lui Dumnezeu cel care promite asta: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.”