Răbdarea desăvârșește
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 31/12/2023
    12345678910 0/10 X

                                                       Răbdarea desăvârșește

   Iacov 1:4. „Dar răbdarea trebuie să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.” ------------- Înțelegem aici că -răbdarea- este un duh viu al lui Hristos, care lucrează Împărăția lui Hristos în noi. Ea nu începe un lucru și să-l lase nedesăvârșit în noi. Răbdarea ne desăvârșește viața sufletească, ca să fim întregi și să nu ducem lipsă de nimic. Pare ciudat fiind învățați de religie că noi pe pământ suntem ca pe pământ. Uite că e o minciună! Noi pe pământ putem fi ca în cer, fiind cu Hristos ascunși în Dumnezeu și trăind viața din cer pe pământ. Suntem siguri că acest adevăr este pentru acum și aici. Când vom fi la Domnul, nu ne va mai trebui răbdarea și acolo nu sunt lipsuri, de nici un fel. Hristos vrea să ne învețe viața cerească de aici și acum. Răbdarea ne desăvârșește lucrarea noastră chiar aici și acum. Răbdarea este stabilită în noi prin credința noastră încercată și care este autentică în viața noastră și poate fi observată în noi și cunoscută.

   Galateni 5:22. „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea.” ------------ Pavel ne arată -îndelunga răbdare- ca roadă a Duhului. În Împărăția lui Hristos, nu este nimic mort, ci totul este viu. Vii sunt și aceste duhurii puse în noi la nașterea din nou, ca - roadă- a Duhului. Noi suntem Templul Duhului Sfânt. Acolo avem -tot- ce privește viața și evlavia, doar ne facem conștienți prin cunoașterea lui Hristos și accesăm -roada- Duhului dată pentru echiparea noastră de a fi biruitori pe pământ ca în cer. Roada Duhului este un pachet întreg în duhul nostru de care beneficiem în suflet, prin descoperirea lui Hristos în noi tot mai mult.

   Evrei 10:36. „Căci aveți nevoie de răbdare (statornicie) pentru ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să dobândiți ce v‑a fost făgăduit.” ------------------ Răbdarea este folositoare fiilor de Dumnezeu care au împlinit voia Lui. Au primit pe Hristos ca Domn al lor și au fost născuți din nou, prin Duhul, care Și-a așezat reședința în trupul lor, declarându-l Templul Său și care au intrat în procesul de înnoire a minții, printr-o relație autentică cu Hristos în fiecare zi. Voia lui Dumnezeu este împlinită prin credință în duhul nostru, -răbdarea- (statornicia) își are lucrarea ei în sufletescul nostru, minte, sentimente și voință. Aici este necesară -răbdarea- pentru că încercarea credinței noastre este inevitabilă, iar -răbdarea- face desăvârșită lucrarea Lui în noi, prin încercarea credinței noastre. Doar trecând prin acest proces de înnoire a minții, prin -răbdare- putem prim făgăduințele aduse la cruce de Domnul Isus. Făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe sunt pentru acum și aici. Sigur pentru cer, le vom vedea acolo când vom ajunge. Ochi de om nu au văzut și la inima lui nu ajung, cum va fi acolo acasă la Tata. Așa că să ne bucurăm aici și acum de toată binecuvântarea lui Hristos pentru fiii Tatălui.

   Luca 21:19. „Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.” ------------------ Înțelegem că prin -răbdarea- noastră ne vom câștiga sufletele. Prin nașterea din nou, duhul nostru a fost câștigat odată pentru totdeauna. A fost născut, primind natura Tatălui. Sufletul nostru a fost doar înfiat, iar un copil înfiat are nevoie de un proces de adaptare și învățare în noua familie. La fel și sufletul noastru trebuie câștigat pas cu pas și învățat noua lui identitate în Hristos. Și aici suntem noi cei care îl câștigăm fiind lucrători împreună cu Duhul Domnului, pentru aducerea sufletescului, la dezbrăcarea de faptele omului vechi și îmbrăcarea cu Hristos, Omul nou din duhul nostru. Aici avem nevoie de -răbdarea- Duhului, de statornicie în voia Domnului. Să nu sărim la a face ucenici pe alții, ci primul trebuie ucenicizat sufletul nostru, în Hristos, altfel facem ucenici ca noi și nu ca Hristos. Acest soi de ucenici umplu bisericile, ucenici care nu știu că este nevoie de -răbdare- pentru sufletul lor care trebuia câștigat pentru Hristos, ca ucenicii formați mai apoi de ei, să fie chipul lui Hristos și nu chipul lor. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 263
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni