Curați sau necurați, după alegerea fiecăruia
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Rezonanțe creștine  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de loredanam in 03/01/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
  • 1. Domnul a zis lui Noe: „Intră* în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am** văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2.
  • Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate*, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate**, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască. (Gen. 7:1,2).
  • Domnul îi spune lui Noe (numele lui însemnând „mângâiere”) că îl va salva împreună cu familia sa, doar datorită neprihănirii capului familiei. În patriarhul Noe, Cel Sfânt Și-a găsit mângâierea, după mâhnirea profundă stârnită de nelegiuirea și răutatea restului omenirii. Câte persoane erau în familia patriarhului? El și soția, Sem, Iafet și Ham împreună cu soțiile lor, deci opt suflete sau patru perechi umane. Câte perechi de păsări și dobitoace curate au intrat în corabie? Câte șapte perechi din fiecare soi curat(porumbei, turturele, vrăbiuțe, mierle, căprioare, cerbi, etc). Și doar câte o pereche din cele necurate, animale ce aveau să devină carnivore. Observăm că numărul 4 este la mijloc, între 1 și 7, chiar la jumătate.
  • Deci, ceilalți din Familia lui Noe nu erau nici curați, nici necurați, la fel fiind toți oamenii: ne putem alege curățirea în sângele sfânt al Domnului Isus și apoi să trăim curat, ca El. Sau, putem alege greșit. să rămânem necurați, pentru eternitate. Avem toată libertatea de a alege, în fiecare zi! Și totuși, există un moment, când e prea târziu să ne mai schimbăm calea. Este scris în Apocalipsa, nu doar „Cine este neprihănit, să trăiască mai departe fără prihană!” și „Cine este sfânt, să se sfințească mai departe”, dar și, mai înainte, tot în capitolul 22: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe!”
  • Dacă am fi sfinți ca Pavel, Domnul ne-ar dărui pe toți care călătoresc pe marea vieții în aceeași corabie cu noi și ar deveni curați și ei, în sângele lui Cristos. Căci un înger al Domnului așa i-a vorbit apostolului Pavel:
  • „Faptele apostolilor 27:24 – "şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’"
  • Și au scăpat toți 276 de oameni care erau în corabie, datorită rugăciunilor și neprihănirii unuia singur. Nu a fost altă pagubă, decât pierderea corabiei, a bogățiilor.
  • Deci, ce ne alegem azi? Curăția și sfințenia sau necurăția? Domnul să ne dăruiască pe toți cei ce călătoresc cu noi în aceeași „corabie” pe marea vieții! Și să fim o mângâiere, atât pentru oameni, cât și pentru Dumnezeu!
Doamne dă-ne înțelepciune și putere să alegem voia Ta întotdeauna!
Adăugat în 18/01/2024 de Ioanhapca

Amin, frate! Și mulțumesc!
Adăugat în 20/01/2024 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 420
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni