Chipul Nostru (2)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 16/03/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

                                                          Chipul Nostru (2)

   Care a fost planul și voia Domnului pentru „omul” creat? Să „stăpânească” și să-și „supună” tot pământul și tot de pe el, toată creația Lui. La sfârșitul creației și a omului, Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și a zis: „toate sunt foarte bune”. Creația Lui reușise foarte bine. Genesa 1:26-28 și 31a. Dar prin neascultare și necredință în Creatorul lui, omul, a pierdut slava și relația cu El. A reușit să fie scos din prezența Domnului și să-și primească sentința. Niciodată prin puterea și faptele lui, omul nu mai putea și nu mai poate intra în prezența lui Dumnezeu. Sentința a fost:

   „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Sămânța ei îți va zdrobi capul, iar tu îi vei străpunge călcâiul. Femeii i‑a zis: „Îți voi da suferință multă și sarcină grea; cu durere vei naște copii, și dorința ta se va ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Lui Adam i‑a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul femeii tale și ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci, blestemat va fi pământul din pricina ta. Cu trudă îți vei scoate hrana din el, în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă îți va da și vei mânca iarba de pe câmp. În sudoarea feței îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământ, fiindcă din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce!”

   Cuvântul vorbește de două „semințe”, sămânța șarpelui, satan și Sămânța femeii, „Domnul Isus Hristos”. Sămânța femeii, „Hristos”, a zdrobit capul șarpelui la cruce, l-a călcat și este sub picioarele Lui, iar el crezând că-L nimicește prin sigiliul mormântului Lui, El, Biruitorul a treia zi a înviat, călcâiul Lui nu mai avea locul înțepăturii șarpelui. Semnele suliței și locul cuielor au rămas în trupul Lui, pentru dovedirea biruinței Lui asupra șarpelui. Această luptă la cruce a fost nu să ne aducă reguli și tradiții, ci pentru că acolo, ori acum aici, atunci când cineva crede Adevărul Lui, Isus Cuvântul și Duhul Lui,”naște omul din nou”, și aici este „scopul” Tatălui, care nu Și-a abandonat planul și voia din Eden, ca să aibă „fii” născuți din El, care să poarte ADN-l Lui, Chipul Lui și care nicicând nu mai pot fi mințiți de satan, pentru că în Evrei 8, Domnul Isus sigilează planul și voia Lui pentru cei ai Lui, prin:

   Evrei 8:10b-și 12. „... voi pune legile Mele în cugetul lor și le voi scrie în inima lor; Eu voi  fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Pentru că le voi ierta nelegiuirile lor și de păcatele  [și fărădelegile] lor nu‑Mi voi mai aduce aminte de ele... ”

   Înțelegem? Cum poți să trăiești liber de păcat? Pe baza a ce spune Cuvântul, că a făcut Isus la cruce. Ce a făcut? A iertat păcatul și nelegiuirile și a pus în mintea și inima noastră siguranța iertări prin credință, fără nici o faptă a omului. El nu-Și mai amintește păcatul și păcatele, nu că este uituc, ci nu vrea, nu vrea. Le-a uitat! Dar noi de ce nu le uităm? De ce? Așa ne-a învățat religia, mincinoasa de ea, să ne tot mărturisim păcatele și să le facem din nou. Demonul religiei vrea să nu descoperim Adevărul adevărat, ci să credem minciunile lui. Iar omul a crezut și a rămas să moștenim nu „stăpânirea” și „supunerea”pământului cu tot ce este pe el și lucrurile mâinilor noastre să fie binecuvântat, ci să moștenim blstemul de dinaite de cruce, pe care Hristos L-a luat și l-a coborât în mormânt, iar El împreună cu cel care azi „crede” acest mare Adevăr, eu și cu tine înviem împreună cu El, un om nou, o făptură nou, o creație nouă, după Chipul și asemănarea Lui. Aceștia poartă Chipul Lui și  moștenesc Împărăția LUI acum și aici. Aceștia vor moșteni și veșnicia, eternitatea împreună cu El. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 187
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni